Mâine, un nou concert cameral al „Lyrei Gorjului”


Școala Populară de Artă Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj invită melomanii târgujieni joi, 25 aprilie 2019, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, începând cu ora 19:00, la Concertul Bach al Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”. Sub bagheta dirijorului și pianistului Florin Berculescu, Orchestra de cameră va pune în valoare lucrări cunoscute menite să umple sufletele de bucurie. Din programul concertului vor face parte lucrările: Harpsichord Concerto nr.1 în d minor, BWV 1052; Brandenburg Concerto nr. 6 in B flat major, BWV 1051 (transcripţie pentru orchestră de coarde). Prezentatoarea evenimentului va fi Mihaela Sanda Popescu. Preţul unui bilet este de 15 lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari este de 7 lei.Johann Sebastian Bach (n. 21 martie 1685, Eisenach — d. 28 iulie 1750, Leipzig) a fost un compozitor german și organist din perioada barocă, considerat în mod unanim ca unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Importanţa muzicii lui Bach se datorează, în mare parte, intelectului său. Florin Berculescu, în calitate de pianist, a susţinut peste 300 de concerte şi recitaluri, majoritatea la Târgu-Jiu, dar şi la Râmnicu Vâlcea, Craiova, Bucureşti, abordând un repertoriu vast. A urmat cursuri de specializare în Franţa, la Marsilia, cu Georges Boeuf (compoziţie) şi Anne Marie Girardelli (pian). A contribuit, împreună cu violoncelistul Mircea Suchici la afirmarea Orchestrei de Cameră “Lyra Gorjului” din Târgu Jiu, dirijând deseori chiar şi componenţa ei simfonică, fiind invitat în calitate de pianist să concerteze în compania acestei orchestre. A susţinut recitaluri de muzică şi poezie în compania unor mari actori români (Ilie Gheorghe, Ovidiu Iuliu Moldovan,Valeria Seciu, Florin Piersic) şi a colaborat în cadrul unui amplu recital cu naistul Gheorghe Zamfir. De asemenea, a desfăşurat o intensă activitate de profesor de pian şi acompaniament la Liceul de Artă “Marin Sorescu” din Craiova şi la Liceul de Artă “Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, unde este profesor în prezent.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul