Peste 47.400 de imobile au fost vândute în luna septembrie la nivel naţional, în creştere faţă de luna august, cele mai multe tranzacţii fiind realizate în Bucureşti. În schimb, în Gorj, interesul pentru cumpărarea unei locuințe este unul scăzut.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, luna trecută au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 47.414 de imobile, cu 4.305 mai multe faţă de luna august 2019. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna septembrie a acestui an, este cu 4.892 mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în Bucureşti – 8.464, Ilfov – 4.529 şi Braşov – 3.184. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Tulcea – 279, Sălaj – 233 şi Olt – 80.
În Gorj, s-au vândut doar 78 de apartamente, față de 119 câte s-au tranzacționat în luna august.
Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna septembrie 2019, a fost de 26.561, cu 4.746 mai mare faţă de luna septembrie 2018. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 6.219, Ilfov – 1.929 şi Iaşi – 1.300. La polul opus, se află judeţele Sălaj – 81, Gorj – 66 şi Caraş Severin – 62. De asemenea, în septembrie au fost vândute 8 176 terenuri agricole, cele mai multe în judeţele Timiş – 882, Dolj – 486 şi Brăila – 476. În Gorj s-au vândut doar 67 de terenuri agricole.
I.I.