Mâine, sâmbătă, 14 septembrie 2019, sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, considerată cea mai veche dintre sărbătorile creştine care amintește despre patimile şi moartea Mântuitorului Iisus Hristos pe Golgota, aceasta însemnând, totodată şi ziua când facem pomenire de aflarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, dar şi întoarcerea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, calendaristic, aceasta marcând şi data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei, pentru ca în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci Ap. Galateni 2, 16-20; Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1 (Luarea Crucii şi urmarea Lui Hristos), Evanghelia rânduită a se citi La Sfânta Liturghie are ca temă urmarea Lui Hristos, deoarece cultivarea comuniunii de viaţă cu El înseamnă, mai întâi, lepădarea de sine, în al doilea rând, asumarea sau luarea crucii, iar în al treilea rând, se confirmă cu elocinţă şi împlinirea Voii Lui Hristos în viaţa omului. Pentru aceasta: «Zis-a Domnul: ,,Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri”. Şi le zicea lor: ,,Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere”». (Marcu 8, 34-38; 9, 1), tocmai ca o certitudine că Dumnezeu şi omul sunt două cruci îmbrăţişate în Duhul Sfânt, cerul şi pământul, unite într-o iubire fără de sfârşit!
,,Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”!
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, putem desluşi ceea ce înseamnă pentru noi, oamenii, cea mai de preţ exigenţă umană: urmarea Chemării Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că nu este prima dată în Evanghelie când Mântuitorul ne cheamă prin construcţia aceasta minunată, de încredere desăvârşită, care leagă de cer toată misiunea Bisericii! De aceea, a ne împlini în planul mântuirii înseamnă a primi şi împlini chemarea Lui Dumnezeu în Biserică! Prin urmare, să ne reamintim, dinaintea multora dintre cei cărora li se pare prea grea orice misiune pe pământ, că deznădejdile care ne cuprind, anxietăţile care încorsetează sufletele copiilor şi ale tinerilor sau deznădejdile şi disperarea bătrânilor însinguraţi, toate ţin de pierderea credinţei în Înviere, altfel spus, de refuzul de asumare a Crucii. Acesta este miezul Evangheliei Duminicii acesteia, de a voi să voieşti Voia Domnului, a te pune la îndemâna Lui, fără îndoieli carteziene, în acest fel, înseamnă a te smulge din ritualism şi a-ţi asuma apostolia ridicării Crucii pe umerii tăi, iar pentru aceasta, Sfinţii Părinţi ai Bisericii reuşesc mereu să identifice treptele pocăinţei cu: a voi înseamnă a te lepăda de tine, a lua Crucea înseamnă a-L urma pe Domnul, iar această voinţă se referă la «darul» Lui Hristos de a împreună-voi cu omul de fiecare dată, întru mântuirea lui! Domnul face din Cruce semn de biruinţă, iar mântuirea noastră este o chestiune de viaţă şi de moarte! Dacă pentru noi e uneori o chestiune de simplă opţiune, pentru Domnul e totul să fie Primitorul nostru în Împărăţia cerului.
De aceea, Domnul apropie Împărăţia de sufletul nostru, ne-o face apropiată, în zilele Pogorârii Duhului Sfânt! Dar, să luăm aminte, cât de inspirat şi lucid vedea marele filosof român, Mircea Vulcănescu, răsturnarea valorică a voinţei omului dinspre Dumnezeu spre lumea reală şi secularizată, dinspre Cruce spre simbolurile false ale bunăstării mediocre şi amăgitoare a societăţii de consum, pentru că în acest fel, tabla valorilor umane s-a rupt de Dumnezeu, iar Fericirile, care sunt şi trepte ale Crucii mântuirii, s-au transformat în coordonate ale iadului pe care suntem îndemnaţi să-l trăim când se spune: «Fericiţi cei îndestulaţi, Îi răspunde veacul acesta ateist Lui Hristos, că a acelora este împărăţia acestei lumi, şi alta nu e! Fericiţi cei tari, că aceia vor stăpâni pământul! Fericiţi cei cumpliţi şi neîndurători, că aceia nu se vor teme de nimeni! Fericiţi cei ce râd şi se bucură, că aceia de nimic nu au nevoie! Fericiţi cei îndrăzneţi şi tupeişti, că aceia vor avea parte de praznicul desfătării! Fericiţi semănătorii de vânt, că aceia se vor chema fiii furtunii devastatoare! Fericiţi cei iscusiţi la lucruri aranjate, că aceia vor afla taina multor lucruri! Fericiţi veţi fi, când vă vor slăvi şi vă vor tămâia, minţind pentru voi, că v-aţi aflat plata acum, pe pământ, şi mâine, de voi cine o să-şi mai aducă aminte!» (din vol. : «Creştinul în lumea modernă. Răul veacului şi criza Bisericii, 2013, pp. 68-69) », iar, ca o lecţie de aplecare morală, să vedem care dintre fericirile acestea…nefericite, le auzim astăzi, căreia dintre nenorocirile propuse nu i-a căzut omul victimă! Doar apăraţi de Crucea Mântuitorului Hristos, noi supravieţuim provocării furtunilor de astăzi, taifunurilor oceanului de indiferentism şi ateism, de neopăgânism spilcuit în luciri de vedetism ieftin şi decăzut sub toate aspectele. Indiscutabil, Mântuitorul ne propune «lecţia» purtării Crucii, ca fiind exerciţiul de împreună-lucrare în favoarea omului, iar a vedea Împărăţia venind către noi constituie fundamentul vieţii noastre în Biserică şi Taina Liturghiei, viaţa Ortodoxiei noastre. Deplinătatea acestei bucurii binecuvântate a mântuirii provine din purtarea Crucii Lui Hristos, nu din absolutizarea propriilor cruci sau a mediocrelor noastre provocări pe care le hiperbolizăm prin lipsa de discernământ! A-ţi lua Crucea înseamnă a identifica în mod corect şi exigent, crucea pe care trebuie să o porţi, a dărui acestei purtări toată energia ta umană, călită în focul Duhului Sfânt! Domnul nostru Iisus Hristos, nu ne cheamă la o demonstraţie de faţadă, iar, tocmai fragilitatea firii umane o cunoaşte Domnul, deoarece, pentru împlinirea ei în Iubire, El poartă Crucea Sa, fiindcă Dumnezeu şi omul sunt două cruci îmbrăţişate în Duhul Sfânt, cerul şi pământul, unite într-o iubire fără de sfârşit!
,,Căci, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul”?
Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci face din toate zilele vieţii noastre adevărate «Duminici ale spiritului», cum spunea marele filosof german, G.W. F. Hegel, deci, prilejuri fericite de înălţare a firii umane prin Cruce! Hristos Mântuitorul, nu a venit pe pământ pentru a I se sluji, pentru a ne stăpâni, ci, pentru a ne arăta Iubirea Sa jertfelnică, pentru a ne arăta că ne iubeşte atât de mult, încât pentru noi se lasă răstignit. Ce dovadă mai mare de iubire poate primi cineva de la o altă persoană, decât aceea de a-şi pune înainte propria viaţă? Iisus Hristos Şi-a dat viaţa, pentru ca nouă să ni se deschidă poarta vieţii veşnice, de aceea, să se întrebe fiecare dintre cei ce se consideră creştini, adică următori sau ucenici ai Lui Hristos, oare, a meritat neamul omenesc să facă Domnul această jertfă? Am schimbat noi ceva în propriile noastre vieţi, din momentul în care am conştientizat că pentru noi, pentru fiecare dintre noi, Domnul a gustat şi a primit cu îngăduinţă ocara, ruşinea, bătăile, spinii, cuiele, moartea? El nu ne cere să trecem la rândul nostru prin astfel de chinuri, ci, doar să primim această jertfă a Sa pentru noi şi să o preţuim, aşa cum se cuvine! A trăi zi de zi cu Hristos şi pentru Hristos este o mucenicie, o răstignire de bunăvoie a tuturor poftelor, gândurilor sau stărilor noastre, din iubire pentru Domnul şi de dragul Lui. Ca să primeşti îmbrăţişarea Celui de pe Cruce, trebuie să te jertfeşti la rându-ţi, pe cruce! De aceea, ne spune Apostolul: «Cuvântul cruce pentru cei ce pier înseamnă nebunie, dar pentru noi, care ne mântuim, este puterea Lui Dumnezeu» (I Cor. I, 18). Să fim înţeleşi, de câte ori sărutăm cu evlavie Crucea Domnului, noi nu cinstim doar lemnul din care este făcută, ci pe Hristos Însuşi, Cel ce S-a răstignit pe ea pentru păcatele noastre. Iar, când vedem crucea, să ne gândim la patimile mântuitoare ale Celui răstignit pe dânsa pentru izbăvirea noastră din păcat, deoarece Crucea este pentru noi semnul prezenţei şi al puterii dumnezeieşti a Domnului Iisus Hristos, Cel Care alungă diavolul şi înfrânge puterea morţii. De aceea cântăm cu încredere cântările din slujba liturghisitoare a zilei: «Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat nouă…» şi: «Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere poporului Tău este…», ca un temei că Dumnezeu şi omul sunt două cruci îmbrăţişate în Duhul Sfânt, cerul şi pământul, unite într-o iubire fără de sfârşit!
Profesor, Vasile GOGONEA
P.S. În ziua de 15 septembrie 2019, în Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească şi va săvârşi slujba de sfinţire a Bisericii cu Hramul: «Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul», din Parohia Turburea, judeţul Gorj.
