În Duminica a 3-a după Sfintele Paşti (a Mironosiţelor); Ap. Fapte 6, 1-7; Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prin glasul preotului slujitor aflăm că Femeile Mironosiţe sunt vestitoarele Învierii Domnului, motiv pentru care Sfântul Ioan Gură de Aur le numeşte «Apostolii Apostolilor», deoarece Hristos Cel Înviat Se arată pentru prima dată Mariei Magdalena, care s-a întors de la mormânt «vestind ucenicilor că L-a văzut pe Domnul» (Ioan 20, 16). Totodată, adevărul Învierii Domnului a fost binevestit de îngerul prezent la mormântul Domnului şi celorlalte femei mironosiţe (cf. Matei 28, 5-7, Luca 24, 4-7), însă, pe când se întorceau ele să mărturisească acest adevăr ucenicilor Domnului, Însuşi Iisus Hristos Cel înviat «le-a întâmpinat, zicând: ,,Bucuraţi-vă”! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat» (Matei 28, 9). Deci, curajul Femeilor Mironosiţe de a mărturisi adevărul Învierii Lui Hristos arată, deopotrivă, cuget statornic, inimă milostivă şi dragoste sfântă şi biruitoare asupra oricărei temeri sau îndoieli. Credinţa lor puternică reunea evlavia profundă cu fapta curajoasă, în timp de incertitudine şi de încercare! Aşadar, într-un astfel de context, Femeile Mironosiţe reprezintă modele de credinţă jertfelnică, de mărturisire curajoasă şi de cinstire statornică a Lui Hristos, fiind chezaşele care au încurajat de-a lungul timpului pe mamele şi pe toate femeile creştine şi evlavioase de a fi tari în credinţă, de a-şi închina viaţa Lui Hristos Cel răstignit şi Înviat, atât în Familie, cât şi în Sfânta Biserică.
«A Înviat, nu este aici»! (MARCU 15, 43-47; 16, 1-8)
În Duminica a 3-a după Paşti este adus, aşadar, un pios omagiu Femeilor Mironosiţe, cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului şi care au mers la mormânt spre a împlini cele cuvenite pentru ungere, dar, au găsit mormântul gol! Domnul Înviase! Le-a vestit învierea şi îngerul, dar şi-au adus aminte şi de cuvintele Mântuitorului Care spusese: ,,După trei zile Mă voi scula!” (Matei 16, 21), ca să nu mai spunem că toate aceste minunate şi evlavioase persoane au în comun modul în care s-au ocupat cu atâta grijă de trupul mort al Lui Hristos, mai ales că Iosif, un proeminent membru al Sinedriului şi-a pus viaţa în pericol, deoarece cu toţii au vrut să facă ceva ce nu au putut duce la capăt, fiindcă au acţionat cu o aşa de mare dorinţă şi iubire şi au devenit agenţii unei făptuiri care era mai presus de visele şi de aşteptările lor cele mai îndrăzneţe, o taină mai presus de capacitatea lor de înţelegere. Astfel, aceste femei curajoase devin primele vestitoare ale celei mai mari minuni din istoria mântuirii: Învierea, iar pentru fiecare dintre ele, avem destule mărturii în Sfânta Scriptură: pentru unele directe, pentru altele indirecte. Astfel, când vorbesc despre Învierea Domnului şi despre intenţia femeilor de a unge Trupul Domnului, Sfinţii Evanghelişti pomenesc patru nume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, numită şi «cealaltă Marie», Salomeea şi Ioana. Toate patru sunt amintite în legătură cu lucrarea de mirungere pe care intenţionau s-o facă, iar despre celelalte femei mironosiţe avem şi mărturii indirecte: Suzana (Luca 8, 3), Marta şi Maria, surorile lui Lazăr din Betania (Ioan 11, 1). A fost consemnat faptul că Maria Magdalena, originară din localitatea Magdala, nu departe de Capernaum, este femeia din care Mântuitorul scosese şapte demoni (Luca 8, 3), până la întâlnirea cu Iisus fiind stăpânită, aşadar, de duhuri necurate, ducând o viaţă uşoară, alunecând pe panta păcatului precum piatra se rostogoleşte pe pantele pământului. Ea ar fi fost «femeia păcătoasă» care a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimi în casa lui Simon Fariseul şi ei s-a adresat Mântuitorul prin cuvintele: ,,Iertate îţi sunt păcatele tale. Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!”. Maria Magdalena a devenit, astfel, alături de alte femei cucernice, deosebit de ataşată de Cel Care o vindecase şi i-a redat demnitatea vieţii, iar pentru râvna ei deosebită a fost prima care s-a învrednicit să-L vadă după Înviere pe Mântuitorul. Ştim, desigur, din tradiţie că Maicii Sale se arătase Domnul Cel Înviat, mai întâi, deci, iată, după Maica Domnului, Maria Magdalena a fost cea dintâi dintre mironosiţe care L-a văzut pe Domnul Cel Înviat. Maria lui Cleopa, numită şi «cealaltă Marie» (Matei 28, 1), era verişoară cu Maica Domnului şi mamă a «fraţilor Domnului» (în fapt verişori): Iacov, Iuda, Iosi şi Simon. Ioana era soţia lui Huza, un iconom al lui Irod (Luca 24, 10), iar ataşamentul ei faţă de Mântuitorul ne arată cu pregnanţă că în acel moment creştinismul a pătruns, chiar în casele regale. Salomeea, pomenită de Evanghelistul Marcu (16, 1), era soţia lui Zevedeu şi mamă a «fiilor lui» Iacov şi Ioan. Ea este cea care I-a cerut Mântuitorului ca aceşti fii să stea unul de-a dreapta, altul de-a stânga Lui, în împărăţia Sa (Matei 20, 21), ca orice mamă grijulie care doreşte cel mai bun loc pentru copiii săi. Susana, pomenită de către Sf. Ev. Luca (8, 3) alături de Ioana lui Huza, reprezintă mironosiţa sau purtătoarea de mir care Îl slujea pe Mântuitorul şi pe ucenicii Lui. Marta şi Maria pot fi socotite, pe bună dreptate, în rândul femeilor mironosiţe, întrucât în casa lor din Betania, Mântuitorul poposea adeseori şi mai ales pentru faptul că Maria săvârşise aici ungerea cu mir a Domnului, prevestind astfel moartea şi îngroparea Lui (Ioan 12, 3).
Mirul iubirii acestor femei jertfelnice vindecă neiubirea noastră, neîncrederea noastră în Dumnezeu
Femeile Mironosiţe simbolizează mireasma de mir a celor ce urcă pe culmea ce ascunde vederii Mormântul şi umple de bucurie până astăzi, lumea, fiindcă noi toţi, existăm ca oameni iubitori, doar pentru că mirul iubirii acestor femei jertfelnice vindecă neiubirea noastră, neîncrederea noastră în Dumnezeu şi în noi înşine. Când îngerul le surprinde cu Vestea Învierii, ele se tem, dar, teama aceasta e o doză de nebunie pe care Hristos o cere oricărui vestitor al Evangheliei Sale, e picătura de mir curajos care te scoate din neutralitatea non-combatului duhovnicesc şi care modifică genetica umană dinaintea morţii, pentru a te umple sufletul de nădejdea Vieţii veşnice. Surprindem faptul că şi cele mai fragile fiinţe ale lumii, copiii, fuseseră vindecate de teama morţii la Florii, la Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Ei priveau spre Hristos ca la un împărat Ce vine în numele Domnului. Femeile Mironosiţe confirmă cu teamă, dar pentru veşnicie, că Domnul Iisus Hristos, cu Adevărat a Înviat! Da, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este un fapt care provoacă şi frică, şi uimire, însă, noi ne-am obişnuit cu aceasta şi nu ne mai provoacă nici frică, nici uimire. Dar, poţi să te obişnuieşti cu o astfel de întâmplare? Da, când suntem morţi, desigur, te obişnuieşti! Să fim deci înviaţi mereu din mormântul patimilor, pentru a trăi mereu acest eveniment măreţ şi îmbucurător, izbăvitor al lumii, aşa cum l-au trăit aceste minunate femei, iar Dumnezeu ne arată acum, că Sfintele Femei Mironosiţe sunt model de credinţă jertfelnică pentru toate femeile creştine!
Urmarea exemplului Femeilor Mironosiţe este o necesitate misionară în educaţie
În Duminica aceasta, Femeile Mironosiţe ne arată că Lumina Paştelui străluceşte pentru a ne lumina, pentru ca să nu mai trăim în întunericul căilor noastre vechi, ci, mai degrabă, să începem să trăim în lumina care se cuvine fiilor Lui Dumnezeu, pornind chiar de la un licăr, de la primele raze ale unei noi zile. Noi trebuie să devenim ofrandă bine-plăcută Lui Dumnezeu, lucrând din greu la personalitatea noastră, cioplind în inima noastră împietrită un loc unde Hristos poate locui, pentru a dărui o viaţă nouă mădularelor noastre muritoare. Femeile Mironosiţe ne mai arată că doar dacă ne dăruim cu adevărat Lui Hristos – lucrând cu multă râvnă, dorinţă şi iubire pentru trupul Său – aflăm că ceea ce noi credeam că este cu neputinţă, a fost împlinit, că piatra care zăcea prăvălită peste inima fiecăruia dintre noi, ţinându-ne jos, făcându-ne incapabili să-L simţim sau să-L vedem pe Dumnezeu, acea piatră a fost rostogolită, iar, atunci nu vom mai vedea doar un licăr a ceea ce se află înaintea noastră, ci vom fi chemaţi să intrăm în strălucirea Luminii Sale. Femeile Mironosiţe ne demonstrează că numai Dumnezeu poate înlătura piatra, dar, să ne amintim că noi trebuie să mergem la mormânt! Mironosiţele poate că nu ştiau cum să înlăture piatra, şi totuşi s-au dus acolo!
Tot, astfel, noi trebuie să mergem la mormânt, pregătiţi să prăvălim piatra, fără a avea vreun indiciu despre modul cum o să facem acest lucru, oricât de inutil ni s-ar părea gestul de a merge la mormânt, împovăraţi de greutatea păcatului nostru – piatra care blochează intrarea în inima noastră. Desigur, în contextul actual, când mai multe ideologii secularizante erodează demnitatea familiei creştine şi a familiei tradiţionale, urmarea exemplului femeilor mironosiţe curajoase este azi o necesitate misionară în educaţie, în activitatea culturală şi în întreaga viaţă a societăţii moderne şi post-moderne. În acest sens, cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos adresate femeilor mironosiţe: ,,Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi!”, reprezintă un izvor de lumină şi de putere spirituală pentru toate femeile credincioase, iar în faţa unor tendinţe şi încercări sistematice de slăbire a influenţei educaţiei religioase în viaţa tinerilor, sunt de apreciat preocuparea şi implicarea mamelor credincioase de astăzi în promovarea unei educaţii benefice copiilor şi tinerilor, care să fie lumină călăuzitoare pentru viaţa acestora, într-un demers de cooperare permanentă între Familie, Şcoală şi Biserică. Femeile Mironosiţe, admirabile propovăduitoare ale credinţei, sunt pentru noi nu numai exemple demne de urmat, dar, ele sunt, totodată, şi sfinte, rugătoare înaintea tronului Preasfintei Treimi, ca o dovadă de necontestat că Dumnezeu ne arată că Sfintele Femei Mironosiţe sunt model de credinţă jertfelnică pentru toate femeile creştine din toate timpurile!
Profesor, Vasile GOGONEA
