Ca într-o simbioză minunată a binecuvântării proniei divine, feciorelnica şi multslăvita Naştere a Maicii Domnului (Ap. Filip, 2, 5-11; Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28 este sărbătorită în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Ioan 3, 13-17 (Convorbirea Lui Iisus cu Nicodim), pentru ca noi să înţelegem că Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie şi Pericopa de la Sf. Ioan Evanghelistul, capitolul 3, versetele 13-17: «Zis-a Domnul: ,,Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea”», ceea ce ne conduce la observaţia că Naşterea Maicii Domnului a însemnat începutul operei de mântuire a neamului omenesc, cea care în raport cu întunericul dinaintea venirii Mântuitorului Iisus Hristos este numită şi «ziua harului», deoarece semnifică actul recreerii sau al răscumpărării omului, adică, începutul bucuriei în lume şi naşterea nădejdii noastre în viaţa cea veşnică din Împărăţia cerului.
«Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea»!
Nașterea Maicii Domnului este o sfântă sărbătoare şi prăznuire a rechemării şi replăsmuirii noastre în har, cea în care au început să se facă toate noi (cf. Apoc. 21, 5) şi să se introducă în locul celor trecătoare ale Legii, cele dăinuitoare, și în locul literei, Duhul, mai ales că Naşterea Preacuratei Fecioare pleacă de la «Set» şi continuă până la împăratul şi profetul David, apoi, prin urmaşii acestuia, până la Ioachim şi Ana din casa şi spiţa lui David, care erau fără copii, dar convieţuiau în cuminţenie, fiind superiori în virtute tuturor celor ce-şi raportau la David nobleţea neamului şi a purtării lor, cu precizarea că «Set» este o prefigurare a învierii şi a începutului neamului fiilor lui Dumnezeu, de aceea tot neamul său s-a numit «fii ai lui Dumnezeu» (cf. Fc. 6, 2. 4), întrucât din seminţia acestuia, Fiul lui Dumnezeu avea să se facă fiu al omului, fapt care întăreşte ideea că «Set» se tâlcuieşte ca o sculare din morţi sau înviere, prefigurând în acest fel pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care făgăduieşte şi dăruieşte celor ce cred în El, viaţă veşnică, iar, prin toate acestea, Voinţa Lui Dumnezeu a fost ca această mântuire să ia forma unei înnoiri a naturii umane învechite, prin unirea intimă a Sfintei Fecioare cu Dumnezeu în persoana Fiului Său. E bine ca toţi să aducem în comun, Fecioarei prăznuite acum, darul cel mai iubit şi mai propriu: sfinţirea noastră şi curăţia trupului prin înfrânare şi rugăciune. Vedem că în toată splendoarea, cuminţenia, postul, rugăciunea, unite cu străpungerea, i-au arătat pe Ioachim şi Ana născători ai unui «vas» dumnezeiesc, Sf. Fecioara Maria, un «vas» atât de ales, încât să poarte pe Însuşi Cel al cărui Nume este minunat, după cum spune şi regele David: «Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta mai presus de ceruri», astfel că toţi cei care stăruie în lucrarea virtuţilor şi în rugăciuni, ajung să nască prunci buni, dobândind curăţia inimii şi aşezarea cea din suflet către Dumnezeu, pe care Proorocul Isaia o numeşte «duh mântuitor sălăşluit în pântece», atunci când Fecioara Maria Îi mărturiseşte Domnului: «De frica Ta, Doamne, am luat în pântec, am avut dureri ca ale celei ce naşte şi am născut duhul mântuirii Tale, pe care l-am purtat în pântec pe pământ» (26, 18). Prin urmare, Fecioara Maria a fost aleasă de către Dumnezeu Tatăl, dintr-o «linie» umană alcătuită din oameni aleşi, dar şi cunoscuţi prin credinţa, înţelepciunea şi virtuţile lor, iar, despre această tainică lucrare dumnezeiască, Sf. Grigorie Palama spune: «Căci pe aceasta Dumnezeul nostru o alesese dintre cei din veac şi o prehotărâse înainte de veci spre mântuirea şi rechemarea neamului nostru omenesc, nu simplu dintre cei mulţi, ci dintre cei aleşi, minunaţi şi vestiţi din veac pentru bună credinţă şi pricepere, ca şi pentru obiceiurile, cuvintele şi faptele lor de folos comun şi iubite de Dumnezeu»! În concluzie, toate acestea ne arată rolul deosebit al Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii noastre, precum și semnificațiile adânci ale Praznicului Naşterii Maicii Domnului, exprimate și în Troparul sărbătorii: «Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică» în Împărăţia cerului, prin aceasta, Dumnezeu arătându-ne că Naşterea Maicii Domnului a însemnat începutul operei de mântuire a neamului omenesc!
,,Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea”!
Duminca de dinaintea sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), ne readuce în memorie o întâlnire cu totul deosebită dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi Nicodim, un fariseu care avea să-I urmeze Mântuitorului şi să-I devină ucenic, iar Sf.Ap. Ioan relatează despre această întâlnire chiar la începutul Evangheliei sale când spune: «Şi era un om dintre farisei, care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit Învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: ,,Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”! Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: ,,Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce! Astfel este cu oricine e născut din Duhul”! A răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus a răspuns şi i-a zis: ,,Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti acestea? Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiţi. Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede cele cereşti? Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El, lumea” (Ioan 3,1-17). Poate că Nicodim nu credea îndeaproape că interlocutorul său, Iisus, era Dumnezeu, dar avea în sine o dispoziţie bună de a crede. Pentru aceasta, chiar Iisus Hristos, fără să socotească nici oboseala, nici timpul, a continuat discuţia, care poate a ţinut până spre dimineaţă, iar în acest fel, Nicodim a plecat de lângă Hristos, născut din nou. Iar, când Mântuitorul Hristos a fost răstignit, Nicodim, împreună cu Iosif din Arimateea, au coborât trupul Lui de pe cruce şi l-au îngropat (v. Ioan 19,39-42), iar, Nicodim, îngropându-L pe Hristos, şi-a amintit cuvintele spuse în acea noapte luminoasă, când L-a întâlnit în Ierusalim. ,,Într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”! (Ioan 3,16), pentru că acum vedea cu ochii lui acest lucru pus în practică. Deodată, Nicodim a conştientizat cât de mult iubea Dumnezeu lumea! Măcar de-am conştientiza şi noi, cei de astăzi, acest lucru! Să realizăm că Unul-Născut Fiul Lui Dumnezeu Tatăl, S-a întrupat, a devenit om pentru un singur scop: ca să sufere pentru noi, din cauza păcatelor noastre! De aceea a şi băut de bunăvoie potirul amar, cel mai amar pahar pe care-l poate bea omul pe pământ: paharul morţii. Dar a fost şi îngropat ca un simplu muritor, în mormânt. Apoi, fiind Dumnezeu, a învins moartea, a înviat din morţi, viaţă dăruind! De aceea, spunem cu mintea limpede: numai El, Hristos, are dreptul să fie Dumnezeul nostru. Mântuitorul Hristos a vorbit întotdeauna despre Crucea Sa! De fapt, Nicodim venise la Domnul cu gândul să aibă o convorbire obişnuită, dar Iisus i-a vorbit despre principiile fundamentale ale adevărului, spunându-i că nu doar de cunoştinţe teoretice ai nevoie atât de mult, ci, de propria renaştere spirituală! Nu trebuie să-ţi satisfaci o curiozitate obsesivă, ci să ai o inimă nouă, curăţită de păcate, să primeşti o viaţă nouă de sus, înainte de a putea aprecia lucrurile cereşti. Până când nu se produce această schimbare, care face ca toate să se înnoiască, nu-ţi va fi de nici un folos ca să discuţi autoritatea sau misiunea Mântutorului. Expresia figurată şi chiar metaforică despre naşterea din nou pe care o folosise Iisus, nu era cu totul străină pentru Nicodim, iar, mesajul evanghelic este unul fără echivoc: Împărăţia lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută şi nici nu se dobândeşte fără o renaştere spirituală din apă şi din Duh, iar urmarea Lui Hristos nu este o simplă adeziune intelectuală la o idee sau la o teorie, ci, o renaştere pentru veşnicia Lui Dumnezeu!
Profesor, Vasile GOGONEA
P.S. Luni, 9 septembrie 2019, de ziua Sfinţilor şi Drepţilor dumnezeieşti Părinţi, Ioachim şi Ana, Mănăstirea Târgu-Logreşti, îşi va sărbători hramul, când Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi.
