În Duminica a 19-a după Rusalii, Ap.2 Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9; Ev. Luca 6, 31-36 (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor), din ziua de 29 septembrie 2019, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, vom asculta Pericopa Evanghelică privitoare la ceea ce poate fi socotită «Legea de aur» a Evangheliei şi care porneşte de la învăţătura care spune: ,,Aşa cum vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Lc 6, 31), iar o astfel de învăţătură pilduitoare, supusă atenţiei noastre astăzi, ca oameni mai mult pretins educaţi decât credincioşi, propunerea pare acceptabilă, mai ales că noi ne-am educat să renunţăm la răzbunare, când suntem loviţi, pentru că suntem obişnuiţi să ne ţinem gura când suntem răniţi şi să tăcem când suntem furaţi, să vorbim la comanda şefilor cu interese de moment, să ne aliniem chiar atunci când linia în care suntem somaţi, ne duce la pierderea sufletului. Aşa cum gândeau unii dintre iudeii din vremea Mântuitorului, vedem că şi astăzi, mulţi dintre noi gândim astfel, pornind de la litera Legii, care înseamnă «dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi», pur şi simplu, pentru a ucide în conformitate cu literele absurde ale unei judecăţi pripite! Dar, iată, de această dată, Mântuitorul Iisus Hristos ne cere să credem în facerea de bine, ca poartă prin care ne strecurăm în Rai, de aceea, Domnul ne îndeamnă exact la vindecarea de răutate «conform legii», iar dincolo de orice îndoială, Domnul ne spune că Legea pe care ne-o dăruieşte El, tocmai prin întruparea Sa ne arată: ,,Voi, însă iubiţi-vă duşmanii, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să aşteptaţi ceva înapoi, iar plata voastră va fi mai mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că El este bun şi cu cei nerecunoscători şi răi” (Lc 6, 35). Prin urmare, să facem binele ca efort de încredere, că Dumnezeu Însuşi este Cel care răspunde eforturilor de a rămâne oameni, fiindcă Atotputernicul a asumat omenitatea noastră, pentru a ne învăţa să nu aşteptăm răspuns tuturor faptelor bune de la oameni, ba, chiar să ne atragă atenţia că atunci când plăcem prea mult oamenilor suntem departe de smerenia unei relaţii limpezi cu Dumnezeu, iar Mântuitorul a venit între noi, nu de dragul unui sfat ieftin şi nici ca să ne producă surplusuri de îndestulare hapsână, fiindcă rostul apropierii de El este dat, nu de îndepărtarea de lume, ci de asumarea ei în competenţa cea mai de preţ: IUBIREA necondiţionată, desprinsă din Iubirea Lui Dumnezeu pentru Creaţia Sa, pedepsibilă după canoanele divine, tocmai pentru că e manifestată după regula de aur a vieţii întru Hristos, Dumnezeul care ne arată că «Legea de aur» a Evangheliei, cere să dăruim iubirea pe care vrem s-o avem de la semeni!
,,Aşa cum vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”!
Evanghelia care se citeşte în Duminica a 19-a după Rusalii reprezintă un fragment din «Predica de pe munte» (Mt. 5, 21) pe care am putea-o defini ca «Evanghelia sfaturilor», fiindcă Mântuitorul nostru Iisus Hristos, le dă celor dispuşi să-L asculte nişte sfaturi nemaiauzite până la El în nici o altă religie a lumii, iar pentru aceasta, El spune în felul următor: ,,Eu vă spun vouă celor care Mă ascultaţi; iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei care vă blesteamă”, iar în acest fel, Domnul îi diferenţiază categoric pe cei care sunt dispuşi să-L asculte împlinindu-I cuvântul, de cei care aleargă după altceva şi altcineva decât Dumnezeu. Desigur, sentimentul de iubire există în toată lumea şi îmbracă o multitudine de forme, întrucât fără iubire, lumea n-ar putea supravieţui! Toate codurile morale umane şi implicit religiile lumii îndeamnă la iubire, numai că Hristos aduce marea noutate din partea Părintelui Ceresc, porunca de a ne iubi chiar şi vrăjmaşii noştri, în ideea că iubirea este recomandată oamenilor ca o practică permanentă şi universală. Să reţinem, totuşi, ceea ce caracterizează iubirea umană este lipsa de constanţă, nu este iubire permanentă şi selectivă, ţine de interese. În acest fel, devine, totuşi, destul de dificil în a-i defini pe adevăraţii duşmani pe care ţi se cere să-i iubeşti, întrucât în Biblie termenul de duşman avea o conotaţie mult mai blândă decât credem noi. Întrebarea ar fi, cine este adevăratul duşman şi până unde se poate merge cu iubirea lui? Dacă, spre exemplu, cineva atentează la integritatea teritorială a ţării tale, te invadează şi începe să-ţi ucidă poporul, familia, rudele şi prietenii, în baza iubirii creştine, pe care el nici măcar nu o are, tu îi poţi răspunde mereu cu iubire, lăsându-l să te distrugă pe tine şi pe conaţionalii tăi? Se impune, deci, să ne identificăm duşmanii la care se referă Hristos, pentru că, oricum, din contextul Evangheliei reiese că Iisus Hristos n-a spus nicăieri şi niciodată că s-ar impune să-i admiri şi să-i iubeşti pe criminali şi pe cei care îţi doresc şi caută să te suprime fizic pe tine, ori pe apropiaţii tăi, dar să faci tot ce îţi stă în putinţă ca să trăieşti în pace cu toată lumea! Să fim bine înţeleşi, Dumnezeu ne-a dat porunca iubirii ca antidot împotriva fricii, iar acest lucru înseamnă că iubirea reprezintă, de fapt, un îndemn la curaj, chiar şi atunci când nu anihilează frica, ea are capacitatea de a potenţa virtutea curajului, deoarece frica, teama bolnăvicioasă, potrivit Sfintei Scripturi, îşi face loc în omul fără Dumnezeu, care se descoperă pe sine «gol», asemenea lui Adam şi Evei, după ce au încălcat porunca dumnezeiască de a nu gusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Facerea, 3, 7-8). Vedem foarte bine că Mântuitorului nostru Iisus Hristos încearcă, numai cu ajutorul iubirii, să vindece umanitatea de frică, mai ales atunci când spune aceste cuvinte profetice: “V-am spus aceste lucruri, ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).
,,Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum v-am iubit şi Eu pe voi”!
În Evanghelia Duminicii a 19-a după Rusalii, mai vedem un lucru surprinzător şi care nedumereşte omul secularizat al societăţii de consum, deoarece Mântuitorul a adus în lume noutatea iubirii necondiţionate. Pentru aceasta, El a zis: ,,Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum v-am iubit şi Eu pe voi” (Ioan 13, 34). Era o poruncă «nouă», fiindcă în Vechiul Testament, nu se spune în acest fel! De aceea, Mântuitorul Însuşi precizează: ,,Aţi auzit că s-a zis: să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău” (Mat. 5, 43). Mântuitorul ne ridică pe o treaptă superioară, zicând: ,,Să iubiţi chiar pe vrăjmaşii voştri, să binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, să faceţi bine celor ce vă urăsc, să vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc” (Mat. 5, 44). Vedeţi, fraţi creştini! Să iubim pe vrăjmaşii noştri! Pe acei care ne fac rău! Pe acei care aruncă asupra noastră calomnii! Pe acei care pândesc paşii noştri, ca să ne facă toată ziua numai rău! Pe aceia care se bucură de durerea şi de suferinţa noastră! Dar, oare, cum se poate respecta o asemenea poruncă? Tocmai această supraomenească iubire o cere Fiul Lui Dumnezeu de la un creştin adevărat! Porunca pare de neînţeles în preocupările de toate zilele ale vieţii omeneşti de astăzi, când ucigaşii de prunci sunt la tot pasul! Trebuie să recunoaştem că nu este o poruncă uşor de urmat, şi că ne pune la mare încercare! Să nu luăm lucrurile în derizoriu şi să nu trecem pe lângă toate acestea, ca şi cum ar fi acceptate în numele aşa-zisei democraţii…originale! Aici suntem puşi în faţa unui adevăr: ori-ori! Ori facem precum ne învaţă Iisus, şi suntem creştini adevăraţi, ori nu facem şi nu suntem creştini! Ce fericiţi am fi, dacă am putea înţelege înalta valoare morală a acestei dumnezeieşti porunci pentru viaţa noastră! Atâta vreme cât nu ne vom reconsidera părerea şi practica vieţii cu privire la această poruncă a iubirii, nu sunt şanse reale de biruinţă a duhului Lui Hristos în viaţa noastră! Mântuitorul ne arată, ne atenţionează: ,,Căci de iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce plată vi se cuvine? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe dânşii. Și de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii, asemenea fac” (Luca 6, 31-33). Iubirea ta, îl bucură pe cel ce te iubeşte, dar acela crede că i se cuvine, pe când iubirea care răsplăteşte vrăjmăşia, ar putea schimba situaţia. Cel pe care îl iubeşti, când te urăşte, nu te va putea urî mai mult şi, încetul cu încetul, îşi va modifica şi el calibrarea răutăţii. Ne aflăm, deci, incontestabil, în faţa unei mari diferenţe, între iubirea poruncită de Vechiul Testament, care cere «ochi pentru ochi, dinte pentru dinte» şi iubirea dată de Iisus Hristos, fiindcă numai cu binele poţi schimba sufletul celui care ţi-a făcut rău! Dacă nu-i schimbi sufletul, îl pedepseşti, dar nu-l îndrepţi, şi când îi va veni bine, îţi va face din nou rău, deoarece răsplătirea răului prin rău, nu rezolvă problema răului, ci, înmulţeşte răul. Nouă ne rămâne să ne mângâiem cu gândul că dreptatea se va face întotdeauna! Mântuitorul ne-a învăţat să fim milostivi, adică, îngăduitori, iertători cu cei ce venim în atingere şi miloşi cu neputinţele firii omeneşti, iar, a cere drepturile noastre, astfel încât să fie împăcate cu drepturile altuia, este o învăţătură care, pornind de la Evanghelie, a înrâurit lumea şi a schimbat chiar legile omeneşti, făcându-le mai blânde şi mai îngăduitoare, ca un semn că Dumnezeu ne arată că «Legea de aur» a Evangheliei cere ca să dăruim iubirea pe care vrem s-o avem de la semeni!
Profesor, Vasile GOGONEA
P.S. În Duminica a 19-a după Rusalii, Ap.2 Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9; Ev. Luca 6, 31-36 (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor), din ziua de 29 septembrie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească şi va săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii cu Hramul: «Sfânta Cuv. Parascheva», din Parohia Poienari, filia Lupeşti, Comuna Bumbeşti-Piţic, judeţul Gorj.
