În Duminica a 5-a după Rusalii, Ap. Romani 10, 1-10; Ev. Matei 8, 28-34; 9,1 (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie avem Pericopa Evanghelică în care vedem cum Hristos Domnul, îi învaţă pe oameni, nu doar prin ceea ce spune, ci şi prin ceea ce face, pentru că în fiecare gest al Său, în fiecare faptă a Lui, există o mulţime de înţelesuri duhovniceşti, o mulţime de lumini spirituale pentru luminarea sufletului nostru, aceasta fiind o tulburătoare pildă, pentru că ne arată atitudinea demonilor faţă de oameni şi a oamenilor unii faţă de alţii, dar, mai vedem şi faptul că demonii care îi chinuiesc pe oameni, îi folosesc pe aceştia ca să chinuiască şi ei pe alţi oameni, la rândul lor, mai ales că din mândrie şi printr-o neascultare de Dumnezeu au decăzut din îngeri şi au devenit demoni sau duhuri rele, iar smerenia iubirii atotputernice a Lui Hristos Cel răstignit şi Înviat, îi înfricoşează pe demoni, cei care nu au smerenie şi nici iubire faţă de Dumnezeu, ca dovadă că lucrarea de vindecare a sufletului de păcate şi de patimi cuprinde în ea o luptă duhovnicească între Duhul Lui Hristos, primit de creştini la Botez, şi duhurile rele, care îl urăsc pe omul credincios, însă, Mântuitorul Iisus Hristos doreşte vindecarea oamenilor şi adunarea lor în comuniune de iubire cu Dumnezeu!
«Ce este nouă şi ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi?»
Pentru a detalia succinct conţinutul Pericopei Evanghelice, să amintim că ţinutul sau ţara Gadarenilor, sau Gherghesenilor era dincolo de Marea Galileii, când Iisus Domnul a trecut cu peripeţii marea împreună cu ucenicii Săi. A fost nevoie de intervenţia Lui ca să potolească o furtună care ameninţa să răstoarne corabia. Dar, n-au apucat să pună bine picioarele pe pământ, că după ce a ieşit din corabie, L-au întâmpinat îndată, doi îndrăciţi, ieşind din morminte, foarte cumpliţi, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au strigat grăind: «ce este nouă şi ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi»? Şi era departe de dânşii o turmă mare de porci păscând. Iar diavolii îl rugau pe El, zicând: «de ne goneşti pe noi, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci». Şi a zis lor: ,,Mergeţi”! Iar ei, ieşind, au mers în turma de porci; şi îndată a sărit toată turma de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Iar păstorii au fugit şi intrând în cetate, au spus de toate şi cele despre cei îndrăciţi. Şi iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Şi intrând în corabie, a plecat şi a venit în cetatea Sa (Mat. 8, 28-34; 9, 1). Aşadar, starea celor doi îndrăciţi din Evanghelia Duminicii a 5-a după Rusalii reprezintă starea omului desprins de la izvorul vieţii adevărate: Dumnezeu. Când rupe legătura cu rădăcina vieţii, omul trăieşte în morminte, simbol al adevărului că desfacerea de Dumnezeu produce în om un dezechilibru sufletesc dureros şi un chin metafizic de nelinişte, cutremurare, suferinţă şi moarte. Desprinşi de Dumnezeu, cei doi îndrăciţi au pierdut conştiinţa destinului lor de om, devenind chip brutal şi gol sau antipodul chipului lui Dumnezeu, făcându-se din om al vieţii şi al creaţiei, om al morţii şi al distrugerii, chip deplin al puterii desfigurate şi de desfigurare, pervertit şi prilej de pervertire şi distrugere de către diavolul înstăpânit asupra făpturii lui Dumnezeu. Vedem, aşadar, că în câteva duminici la rând, începând cu cea de-a 4-a după Rusalii şi continuând cu cea de-a 5-a, sunt rânduite la Sfânta Liturghie unele Evanghelii în care ni se vorbeşte despre vindecări săvârşite de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
«De ne goneşti pe noi, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci». Şi a zis lor: ,,Mergeţi!”
În Duminica a 5-a după Rusalii, se vorbeşte, deci, despre vindecarea a doi îndrăciţi din ţinutul Gadarenilor, pentru ca noi să reţinem faptul că aceste vindecări, ca toate celelalte descrise în Sfintele Evanghelii, o dată cu binefacerea de moment, au avut darul să prevestească, de fapt, marea minune a vindecării neamului omenesc din boala robirii păcatului şi a morţii, într-un cuvânt, mântuirea. Poate că e bine să nu-i aprobăm pe acei creştini care spun: «Părinte, nu mă mai duc la nici un doctor! Toţi sunt şarlatani şi ineficienţi! Toţi se uită numai după bani! Eu mă ţin numai de Domnul, de Biserică, de rugăciuni»! Această atitudine nu este corectă, fiindcă însăşi Scriptura ne îndeamnă în această privinţă: «Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul» (Sirah, 38, 1). Pentru medicamente de leac, apelăm la farmacii, iar atunci când reţetele sunt prescrise corect, după ce mai înainte medicul specialist a pus diagnosticul real, totodată când medicamentele sunt luate în mod corespunzător, sunt şanse de ameliorare a bolilor şi chiar de vindecare. Să fim înţeleşi, tratamentul medical nu exclude, la rândul său, darurile Bisericii, revărsate prin lucrarea lui Dumnezeu. Căci mulţi medici, cu pregătire autentică, dar şi cu credinţă în suflet, obişnuiesc să spună deseori: «Medicul tratează, Dumnezeu vindecă!», ceea ce ne îndeamnă să ne apropiem sufletul de un dar al Bisericii, un medicament deosebit de preţios, prea puţin întrebuinţat: Sfintele Evanghelii. Abordăm acest subiect, constatând că în ultima vreme s-au înmulţit sursele media: publicaţii, cărţi, reviste, broşuri, reclame la televiziune, pliante, care propun fel de fel de «terapii» miraculoase şi care, departe de a ne vindeca, ne pot agrava suferinţele, mai ales cele de ordin sufletesc. Judecând cu multă luciditate, de fapt, ne aflăm într-o vreme a învinovăţirii lui Dumnezeu de către stăpânii porcilor. Cei care dăruiesc poporului hrana fizică şi negociază binele cetăţilor, nu mai iau seama la tulburaţii din marginile cetăţii. Să mergem către aceştia, să-i căutăm şi în numele Domnului nostru Iisus Hristos, e bine să căutăm să-i izbăvim de urâţenia şi cumplita înrobire de către cel rău. Hristos Domnul nu ne-a vestit o Evanghelie a non-implicării, a şederii rezervate numai la umbra Sa, ci, ne doreşte să fim lucrători ai Vestirii Sale, dăruitori de pace şi vindecători de urât. Ortodoxia nu este paralizie sub Har, ci, conlucrare cu Dumnezeul Slavei. Naşterea de Sus, lucrare a Duhului Sfânt în vieţile noastre, cere reactualizarea continuă a mărturisirii noastre prin faptă şi cuvânt, pentru că Bunul Dumnezeu străbate greu printre grimasele de superioritate ale unei lumi ce pune preţ pe porci mai mult decât pe oameni! Existenţa Lui Dumnezeu ne lămureşte destinul nostru, ne lămureşte destinul universului, dă un sens universal al vieţii. Dar existenţa diavolului? Vedem că mulţi creştini îşi pun o întrebare grea pentru conştiinţa şi credinţa lor. Dacă există Dumnezeu Cel Atotputernic, atunci, ce putere are diavolul? Cum de are putere diavolul? Înseamnă că are o putere, egală cu a lui Dumnezeu? Oamenii în general şi noi toţi, ne punem întrebări în legătură cu Dumnezeu: Există Dumnezeu? Întrebarea aceasta şi-o pun oamenii simpli, ca şi oamenii învăţaţi. Toţi şi-o pun şi toţi trebuie să afle un răspuns, pentru ca viaţa lor să capete un sens, iar Dumnezeu îi învaţă pe oameni, nu doar prin ceea ce spune, ci şi prin ceea ce face, prin eliberarea oamenilor de duhurile rele! De aceea, nu ne este îngăduit să rămânem nepăsători sub aura falsă a triumfalismului şi a tradiţiei istorice. Noi, cei de astăzi şi cei de mâine, nu ne mai putem numi creştini, doar pentru că aşa s-au numit străbunii noştri, ori pentru că aşa au stabilit părinţii noştri!
,,O, prealuminate și preamărite proorocule al lui Dumnezeu Ilie, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta”!
Sărbătoarea Sfântului şi slăvitului Prooroc, Ilie Tesviteanul, ne aminteşte despre unul dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament, iar, vrednicia lui s-a arătat în curajul cu care a mustrat fărădelegile regelui Ahab și ale soției sale, în faptele minunate pe care le-a săvârșit, în lupta pe care a dus-o împotriva cultului idolesc și a preoților lui Baal și Așerei, prin jertfa adusă pe muntele Carmel, în urma căreia a reașezat cultul Dumnezeului celui adevărat al lui Israel. În Noul Testament se spune că la Schimbarea la Față a Domnului, Ilie s-a arătat împreună cu Moise, vorbind cu Mântuitorul (Matei 17, 3). Din aceste motive, Biserica creștină îl prăznuiește în fiecare an la 20 iulie şi îl cinsteşte prin slujbe, prin pictarea chipului său în biserici și pe icoane, prin numele său care este dat la botez unora dintre noi. Să-l rugăm și noi, în această zi a prăznuirii lui, zicând: ,,O, prealuminate și preamărite proorocule al lui Dumnezeu Ilie, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, ascultă această rugăciune, pe care cu evlavie o aducem, și, prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte, și dăruiește nouă bună întocmirea văzduhului și toată îmbelșugarea pământului, întărindu-ne în dreapta credință și viață curată, ca să ne învrednicim de fericirea raiului”! După săvârșirea unor fapte minunate, trecând împreună cu ucenicul său Elisei Iordanul, pe care l-a despărțit în chip minunat în două cu mantia lui, s-a îndreptat spre pustie, când, ,,iată că pe neașteptate un car cu cai de foc a trecut printre ei și Ilie s-a suit la cer într-un vârtej de vânt”, iar în timp ce era ridicat spre cer, i-a căzut mantia, care i-a rămas lui Elisei, despărțind și acesta cu ajutorul ei apele Iordanului. Elisei a continuat, apoi, lucrarea profetică a lui Ilie, fiind socotit urmașul său.
Profesor, Vasile GOGONEA
PS Sâmbătă, 20 iulie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Dobriţa (Comuna Runcu), situată în apropierea Spitalului de Pneumoftiziologie, iar în Duminica a 5-a după Rusalii (21 iulie 2019), va oficia Sfânta Liturghie şi va săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii cu Hramul “Sf. Mare Muc. Pantelimon” din Parohia Costeni, filia Chiliu. (Comuna Godineşti).
