În Duminica a 4-a după Sfintele Paşti (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda); Ap. Fapte 9, 32-42; Ev. Ioan 5, 1-15, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie aflăm despre Scăldătoarea Oilor numită Vitezda sau «Casa milei», a cărei apă vindeca pe bolnavul care intra în ea, după ce un înger al Domnului se pogora şi o tulbura. Printre cei suferinzi se afla şi un paralitic sau slăbănog, care, de 38 de ani, aştepta să fie ajutat să intre în apa vindecătoare, iar la un moment dat apare Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care îi redă slăbănogului sănătatea întreagă, poruncindu-i să-şi ridice patul suferinţelor îndelungate şi să se întoarcă la casa sa. În felul acesta, aflăm cu toţi că Domnul ne caută şi pe noi şi ne găseşte într-o altă VITEZDĂ, în sfânta biserică, în locaşul de închinare, unde El Însuşi ne atinge cu iubirea Sa, ne dă apa tămăduitoare a cuvântului Evangheliei, a harului Sfintelor Taine, iar în calitate de creştini, avem datoria să căutăm biserica spre a ne închina Lui Dumnezeu şi a primi binecuvântările Sale privitoare la milă, iertare de păcate, ajutor în necazuri şi nevoi, pace şi bucurie, ca o certitudine că Dumnezeu este izvorul vieţii şi al sănătăţii, Proniatorul milostivirii şi al ridicării omului din moartea păcatului!
Mântuitorul i s-a adresat zicându-i: ,,Vrei să te faci sănătos?”, la care bolnavul a răspuns: «Da, Doamne, dar nu am om care să mă arunce şi pe mine în scăldătoare…»
Pericopa Evanghelică a Duminicii a 4-a după Sfintele Paşti, ne conduce cu paşi duhovniceşti aproape de începutul activităţii Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ, deoarece, fiind o zi de sărbătoare la iudei, Mântuitorul S-a suit la Ierusalim şi acolo a făcut o vizită la ceea ce era un mare rezervor de apă, pe lângă care era amenajată şi un fel de baie publică naturală, o «scăldătoare» care se numea Vitezda, descrisă ca având cinci pridvoare, lucru confirmat prin descoperirea ei ulterioară, de către arheologi. De fapt, aceasta a fost cea de-a treia minune săvârşită de către Mântuitorul Hristos şi iată că Biserica a rânduit ca amintirea acestei vindecări să fie sărbătorită în mod special şi i-a rânduit o Duminică din an, a 4-a după Înviere, tradiţia numind-o «Duminica Slăbănogului». Se arată că era o tradiţie în Israel că, din când în când, un înger al Lui Dumnezeu se pogora în apa aceea şi o tulbura, adică, se făceau acolo nişte valuri şi cel care intra cel dintâi, după ce se pogora îngerul, se vindeca de orice boală era cuprins. Cele cinci pridvoare în care aşteptau bolnavii ne pot arăta că acolo zăceau «mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau tulburarea apei» (Ioan 5, 3), iar printre cei mulţi care aşteptau tulburarea apei, era şi un slăbănog bolnav de 38 de ani şi care, cine ştie câţi din aceşti 38 de ani şi-i va fi petrecut acolo, pe malul acestei ape, încercând să ajungă şi el odată cel dintâi în apă, ca să se vindece de slăbănogirea sa. Nu avea rude apropiate, puternice, întreprinzătoare, care să poată să-1 arunce pe el cel dintâi în apă şi omul zăcea acolo, trecând din speranţă în speranţă, de la o tulburare la alta a apei, dar, a venit Mântuitorul, poate chiar anume pentru acest neputincios mereu rămas în urma celorlalţi, mereu păstrându-şi speranţa. Cunoscând că zace de multă vreme, Mântuitorul i s-a adresat, zicându-i: “Vrei să te faci sănătos?”, la care bolnavul a răspuns: «Da, Doamne, dar nu am om care să mă arunce şi pe mine în scăldătoare în momentul când se tulbură apa şi de aceea până să merg eu, altul se pogoară înaintea mea» (Ioan 5, 7). De fapt, se petrecea acolo o nedreptate, pentru că se vindecau tocmai cei mai puţin bolnavi, cei mai în putere, care reuşeau s-o ia înaintea celor mai slabi, lucru ştiut de către Domnul Iisus Hristos. Săvârşind minunea, fără nici o altă precizare şi fără să-şi motiveze intervenţia, Iisus i s-a adresat slăbănogului: ,,Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”, iar omul s-a ridicat şi s-a făcut dintr-o dată sănătos. Atunci, omul vindecat, ca să scape de îmbulzeală, a plecat repede şi bucuros, dar, s-a întâmplat că minunea se săvârşise într-o zi de sâmbătă, când evreii nu au voie să facă absolut nimic, iar bietul om, bucuros nevoie mare, se va fi lăudat pretutindeni, strigându-şi bucuria, dar, nu ştia că fariseii şi cărturarii căutau să-I găsească lui Iisus vinovăţie în legătură cu tot ceea ce făcea. Ca să-l timoreze şi să-l câştige martor împotriva celui care îl vindecase, l-au acuzat, mai întâi chiar pe slăbănog şi i-au spus: «E sâmbătă, nu se cădea să-ţi iei patul», la care el a răspuns foarte simplu: «Cel ce M-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi mergi», altfel spus, «pentru că este Dumnezeu şi m-a putut face sănătos, înseamnă că avea putere să dezlege şi sâmbăta», bietul om fiind sincer şi ferm în crezul său. Dar, când l-au întrebat fariseii, cine era omul acela, fostul slăbănog nu le-a putut spune, pentru că vindecătorul dispăruse. Nu mult mai târziu, când omul mergea pe picioarele lui, s-a dus la templu să înalţe o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu, iar acolo, L-a întâlnit din nou pe Iisus. Dar, nici de data aceasta conversaţia n-a fost prea lungă, pentru că Mântuitorul i-a zis doar atât: “Te-ai făcut sănătos, nu-i aşa? Ei, vezi, de-acum să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ţie ceva mai rău” şi cu această atenţionare, noi, toţi, asemeni fostului slăbănog, acum vindecat, vom putea înţelege că Dumnezeu este izvorul vieţii şi al sănătăţii, Proniatorul milostivirii şi al ridicării omului din moartea păcatului!
,,Te-ai făcut sănătos, nu-i aşa? Ei, vezi, de-acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ţie ceva mai rău”
Evanghelia Duminicii a 4-a după Paşti, iată, ne învaţă un lucru esenţial, că atunci când în cazuri extreme ajungem de nu avem un om care să ne ajute, să ştim că Îl avem ajutor pe Dumnezeu Atotputernicul! Prin urmare, nici atunci când suntem singuri, nu suntem singuri, iar, minunea săvârşită de către Mântuitorul Iisus Hristos cu slăbănogul, n-a fost atâta pentru acela care a fost vindecat, cât pentru noi, cei de astăzi şi cei dintotdeauna! Slăbănogul din Evanghelie a aşteptat momentul când să vină Mântuitorul să-l vindece, pentru ca vindecarea să rămână o pildă memorabilă pentru istoria mântuirii, iar de atunci înainte, să ajungă până la noi şi cine ştie până când, până la sfârşitul lumii. Şi mai avem şi altceva de învăţat, pentru că în momentul în care Mântuitorul Hristos l-a întâlnit după vindecare, pe slăbănog, în templu, i-a zis: “Te-ai făcut sănătos, nu-i aşa? Acum caută să nu mai păcătuieşti”, deci, noi, nu trebuie neapărat să înţelegem că slăbănogul era bolnav de 38 de ani din cauza unor păcate, deşi e posibilă şi această interpretare. Poate că Iisus a vrut să-l înveţe cum să-şi arate recunoştinţa faţă de Dumnezeu, pentru minunea pe care a făcut-o cu el. Să nu mai păcătuiască, iar aceasta este şi pentru noi o mare învăţătură duhovnicească. Dacă Dumnezeu ne ajută de atâtea ori, ştiind noi şi neştiind, dacă răspunde de atâtea ori la cererile noastre, să răspundem şi noi la cererea Lui. Ţi-a dat Dumnezeu ceea ce ai cerut, fii, aşadar, şi tu un om ceva mai bun. Ţi-a alinat durerile şi nevoile? Caută să fii şi tu mai receptiv la durerile şi la nevoile altora. Caută să nu mai păcătuieşti prin izolare, prin egoism, prin vorbirea de rău, prin rănirea altuia, fie cu cuvântul, fie cu gândul, fie cu fapta, deoarece minunea vindecării slăbănogului constituie poate şi un strălucit exemplu de biruinţă a răbdării şi a speranţei. Vindecarea despre care vorbeşte Evanghelia după Ioan este mai mult pe înţelesul nostru, al celor de astăzi, deoarece ne oferă un caz care continuă să ne provoace şi să ne dăruiască viaţă, mai ales că suntem tentaţi să credem că, odată ce am ajuns ziua Paştelui, odată ce ne-am cercetat şi mărturisit ca păcătoşi, am dobândit cumva vindecarea şi mântuirea dăruită necondiţionat paraliticului şi că de acum putem lua o pauză în care să ne relaxăm în bucuria Paştelui. Chiar dacă am primit necondiţionat mântuire prin Pătimirea Lui Hristos, noi trebuie, precum paraliticul din Evanghelie, să ne străduim să-L aflăm pe Hristos şi să ajungem să cunoaştem cine este El şi ce a făcut El pentru noi, oamenii! Societatea omenească nu s-a putut dezvolta fără cooperare, adică, fără împreună lucrarea oamenilor, iar civilizaţia, cultura, nu s-ar fi putut realiza, dacă oamenii n-ar fi lucrat şi n-ar fi gândit unii pentru alţii. Viaţa noastră socială cea de toate zilele, cum s-ar dezvolta ea, dacă n-am lucra unii pentru alţii? Dacă n-ar fi lucrat un pictor icoanele de pe pereţii bisericii sau de pe iconostas, biserica n-ar fi ca o mireasă înfrumuseţată pentru sărbătoare! Viaţa socială presupune comuniune, presupune colaborare, cooperarea oamenilor între ei şi eliberarea de apăsarea păcatului! Dacă fiecare om care ar păcătui şi-ar plăti aici şi acum păcatul, atunci, toţi oamenii de pe pământ ar fi paralitici, deoarece nici un om nu este fără de păcat.
Tot pământul ar fi un aşezământ de paralitici, fără să existe vreun om sănătos. De aceea, Dumnezeu Cel înţelept şi îngăduitor, prevede să nu plătească toţi oamenii, acum şi aici, păcatele lor, ci doar puţini, pentru a fi conduşi şi ceilalţi către pocăinţă. Dacă, însă, nu se pocăiesc, nu vor scăpa de plata păcatului, ci, vor plăti cu vârf şi îndesat în înfricoşătorul iad veşnic, iar din toate acestea, dintotdeauna şi pentru totdeauna, noi să înţelegem cu deplinătate că Dumnezeu este izvorul vieţii şi al sănătăţii, Proniatorul milostivirii şi al ridicării omului din moartea păcatului!
Profesor, Vasile GOGONEA
P.S. În ziua de 19 mai 2019, în Duminica a 4-a după Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii cu Hramul «Sfântul Mare Muc. Dimitrie – izvorâtorul de mir», din Parohia Săuleşti, filia Purcaru, Protopopiatul Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj
