Cu timpul şi fără timpul care curge mereu şi ne arată că astăzi şi mâine se fac ziua de ieri, să reamintim că la 21 aprilie 2019, în Duminica Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim), Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi în frunte cu Preacucernicul Părinte Protoiereu, Marian Mărăcine, ajutat de Preacucernicul Părinte paroh Gheorghe Gomoi şi de Preacucernicul Părinte Ion Roibu, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii Arhiereşti la Biserica Paraclis Mitropolitan, «Sfinţii Voievozi, Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Municipiul Târgu-Jiu. La slujbă au fost prezente personalităţi ale municipiului şi judeţului nostru, printre acestea numărându-se Domnul Director General, Bebe Viorel Ionică, ministru secretar de stat, împreună cu soţia. Credincioşii prezenţi la sfânta slujbă au fost binecuvântaţi cu crenguţe de salcie, ca un semn al ramurilor de finic purtate de cei care L-au întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos la Intrarea în Ierusalim.
“A merge după Mântuitorul Hristos şi a-L urma întocmai, înseamnă a te «dezbrăca» de patima ta”!
În cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicescă, Ierarhul eparhiei noastre a pornit de la faptul că atunci când intră în Ierusalim, Domnul Iisus Hristos intră în cetatea cea veşnică a Lui Dumnezeu, iar prin Înviere, ajunge a sta alături de Tatăl Cel Ceresc. Într-un fel, intrarea în Ierusalimul pământesc prefaţează o pregustare a Împărăţiei Lui Dumnezeu, a arătat Mitropolitul Olteniei, deoarece: “Sărbătoarea acesta are o legătură cu jertfa Mântuitorului Hristos, deşi se spune că este o pregătire, însă, dacă privim la semnificaţia tainică a sărbătorii, vom constata că Intrarea în Ierusalim deschide calea largă a Împărăţiei Cerurilor, desăvârşită prin Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, bucuria praznicului este bucuria Împărăţiei cerurilor. Intrarea în Ierusalim este intrarea noastră în Biserică, acest «pridvor» al Împărăţiei cerurilor. Prin Biserică, noi intrăm şi suntem în Împărăţia Lui Dumnezeu, a subliniat Întâistătătorul bisericilor din Oltenia, precizând şi faptul că: “A merge după Mântuitorul Hristos şi a-L urma întocmai, înseamnă a te «dezbrăca» de patima ta! Aşa cum Domnul pătimeşte pe Cruce şi Se dă pe Sine până la moarte, iată că şi oamenii prefigurează că se «dezbracă» de cele pământeşti, ca Domnul să sfinţească viaţa lor”, a reiterat Arhieria Sa. În încheierea cuvântului de învăţătură duhovnicească, Mitropolitul nostru a spus: “Intrarea Domnului în Ierusalim ne pregăteşte pentru Săptămâna Pătimirilor, care se deschide spre răstignirea Domnului şi spre Sfânta Înviere, dar, care trebuie să fie folosită cu multă atenţie pentru suflet, pentru post, pentru rugăciune, pentru înfrânare, pentru ajunare, pentru venirea la slujba Deniilor şi a Prohodului, ca ziua de sâmbătă să fie a tăcerii, iar Duminica să fie a Învierii”, a concluzionat cu elocinţă Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei.
«Veniţi să mergem şi noi să ne răstignim împreună cu El…»
Să amintim că fiecare dintre cele şase zile ale Săptămânii Patimilor sau Săptămânii Mari, de luni până sâmbătă, poartă atributul Mare, iar în Sfânta şi Marea Luni avem, cu precădere, atenţia direcţionată către blestemarea smochinului neroditor (Matei 21, 19-20). Este un pasaj unic în Evanghelii. Mântuitorul nu-şi foloseşte niciunde puterea Sa dumnezeiască decât pentru a face binele, pentru a tămădui, a învia etc. Aici, însă, vedem cum, a doua zi după triumfala intrare în Ierusalim, El caută, flămând, la un smochin, în care nu găseşte roade şi pe care îl blesteamă: “De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată” (Matei 21, 19). În primele trei zile din Săptămâna Mare se pune accent pe căderea şi pocăinţa omului. De aceea Săptămâna Mare mai este numită şi Săptămâna Patimilor, iar în Sfânta şi Marea Joi începe deja lucrarea de restaurare a omului, cel ce fusese zidit în a şasea zi, ca o încununare a întregii Creaţii şi spre a fi stăpânul acesteia. La Cina cea de Taină, Domnul spală picioarele ucenicilor şi le oferă, pentru prima dată, Trupul şi Sângele Său sub chipul văzut al pâinii şi al vinului. Precum, la început, a luat Domnul Dumnezeu «ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie», (Facerea 2, 7), tot aşa acum, Fiul Lui Dumnezeu pune mâna Sa pe ucenici, îi spală, apoi îi hrăneşte cu Sângele care va ieşi din coasta Sa, pe Golgota, şi cu Trupul ce se va frânge pe Cruce, priveghind în rugăciunea revărsată în amestecare cu lacrimi şi sânge din Această Jertfă a Sa din Sfânta şi Marea Vineri. Restaurarea omului se va desăvârşi în Sfânta şi Marea Sâmbătă, când Domnul va lăsa Trupul Său să stea în mormânt, iar cu sufletul se va pogorî la iadul (şeolul) în care erau toţi cei ce muriseră până atunci. Iar, «la marginea» acestei Sâmbete, când începe Duminica Învierii, El restaurează şi trupul omenesc, pentru ca vindecarea să fie deplină şi omul să nu mai cunoască stricăciunea şi moartea. Dacă privim cu atenţie cu ochii deschişi ai minţii noastre şi ascultăm cu inima, toate cântările pe care le vom auzi în Săptămâna Mare: «Iată Mirele vine…», «Iată mergem la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat…», «Veniţi să mergem şi noi să ne răstignim împreună cu El…», «Pe Mirele, fraţilor, să-L iubim…», vom simţi că sunt alcătuite special pentru noi, cei care dorim să-L urmăm pe Mântuitorul Hristos. Desigur, în sensul că toate acestea trebuie să ne determine să mergem împreună cu Hristos, să suferim alături de El, să intrăm în mormânt odată cu El şi să ieşim de acolo înviaţi. Prin urmare, acesta este primul lucru de care avem trebuinţă. Bineînţeles, dacă nu ai credinţă cu adevărat, nu poţi să le simţi pe cele sfinte, aşa, nu poţi să le primeşti! Oricum, înlăuntrul răspunsurilor noastre se află credinţa, căinţa, smerenia, iubirea în Hristos, răbdarea, se află şi zelul şi dorinţa cea bună şi rugăciunea smerită. Atunci când omul începe să gândească duhovniceşte, sufletul lui este deschis rugăciunii şi se roagă neîncetat. L-am auzit săptămîna trecută pe Domnul Iisus Hristos Care le spunea ucenicilor Săi: “Iată, ne urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile arhiereilor şi cărturarilor, şi-L vor osândi pe El la moarte şi-L vor batjocori şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“ (Marcu 10,33-34; Matei 20,18-19; Luca 18,31-33). Deci, Domnul Hristos urcă la Ierusalim cu ucenicii Săi şi ştie că merge să fie răstignit, nu înainte de a pătimi multe: să moară, să fie înmormântat şi să învieze. Domnul Care nu încetează nici un moment să fie Dumnezeu şi Om, cugetă, grăieşte şi le suferă pe toate ca un om. El urcă la Ierusalim ca om, pentru că nu avea nevoie ca Dumnezeu să meargă acolo. Păşind pe calea Golgotei, le vorbeşte ucenicilor Săi ca om, încredințându-i că va pătimi şi va fi răstignit acolo. Dar, ca om, Domnul este fără de păcat. În Pastorala 2019 la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei spune printre altele: “Jertfa Mântuitorului ne învaţă că acest drum care ne duce spre Împărăţia cerului rece printr-un moment anticipat de lumină care ne ajută să privim spre pătimirea Lui cu ochii credinţei. Desigur, e o experienţă a suferinţei, dar e şi o dulce pătimire pentru că este o taină a Iubirii extraordinare a Lui Dumnezeu; este ieşirea definitivă spre lumina care ne deschide poarta spre biruirea răului şi spre libertatea mântuirii. Pentru a rămâne statornici în dragostea Lui, avem nevoie de credinţă şi de nevoinţă, pentru că numai în felul acesta dobândim de la Dumnezeu convingerea că nu ne va uita niciodată! El este mai presus de noi şi este capabil să ne salveze cu puterea Sa!”, ne arată Mitropolitul Olteniei.
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Ziua Învierii ne-a dăruit-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa, pentru că inimile noastre se simt cuprinse de o sfântă bucurie. Pentru că înviind Hristos, ne dă şi nouă siguranţa învierii, nouă şi tuturor celor care au trecut de hotarul acestei vieţi înaintea noastră, celor de un neam cu noi, prietenilor şi tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor. De aceea cântăm într-o zi ca aceasta: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Şi mărturisim în cântările noastre că “acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesupt”, căci “înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit şi nouă viaţă veşnică”. Noi credem în El, că este Fiul lui Dumnezeu, pentru că a adeverit aceasta prin tot ceea ce a făcut, prin tot ce a învăţat, prin întreaga lui viaţă şi, mai ales, prin Învierea Sa din morţi. Învierea este temeiul care dă putere absolută învăţăturilor sale, poruncilor Sale, sfaturilor Sale, asigurărilor Sale că DuDumnezeu e Tatăl nostru, că veghează asupra noastră, că avem îndatorirea să fim buni şi drepţi, că trebuie să ne purtăm ca fraţii între noi, că trebuie să ne iubim între noi, să respectăm o anumită ordine morală în relaţiile dintre noi, şi că vom da socoteală nu numai de toate faptele noastre, ci şi de toate gândurile noastre. Toate aceste învăţături, Învăţătorul care ni le-a predat a dovedit că este Fiul Lui Dumnezeu, prin aceea că a Înviat din morţi. De aceea, propovăduirea Lui şi a noastră capătă sens şi îndreptăţire! Dacă Iisus Hristos a Înviat şi dacă noi vom învia şi vom avea de dat socoteală de felul cum i-am urmat învăţăturile, se cuvine să le urmăm în aşa fel, încât învierea noastră să fie înviere spre viaţă, nu spre judecată. Să stăruim în fapta cea bună, să ne iubim unii pe alţii ca fraţii, să ne purtăm, cum ne îndeamnă Sfântul Pavel, “într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos”, să avem toţi aceeaşi iubire, un suflet, aceeaşi cugetare! Vestind bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să fim toţi uniţi, ca să avem parte toţi, la vremea cuvenită, de răsplata cea bună a învierii în comuniune cu toţi cei dinaintea noastră, cu neamurile noastre, cu prietenii noştri, cu toţi înaintaşii noştri. Credinţa în înviere să ne unească în tot gândul şi în toate aspiraţiile noastre. În această Sfântă şi mare zi a Învierii, sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor, „zi purtătoare de Lumină”, să ne bucurăm şi să ne veselim duhovniceşte, să ne înnoim sufletele, curăţindu-le în nădejdea Învierii.
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor, Vasile GOGONEA
