Lucru în ture și permanență în wekend! Salvamont Gorj: „Avem intervenții săptămânale”



Lucrează în ture! Salvamontiștii gorjeni au trecut
la un program, în premieră, din acest an. Salvatorii vor lucra în două
schimburi în fiecare zi,  sâmbăta și
duminica asigurând permanența. Mobilizarea este în bazele din Târgu Jiu, Rânca
și Baia de Fier.

„Sezonul de vară turistică a început,
traseele sunt pregătite. Deja înregistrăm un aflux foarte mare de turiști către
zonele de practicare a alpinismului și a escaladei din Valea Sohodolului și
Valea Galbenului. Acest lucru a impus măsuri suplimentare din partea noastră.
Practic am trecut la un program în premieră, facem din acest an în baza din
Târgu Jiu schimbul unu și doi iar în fiecare sâmbătă și duminică avem ture
permanente în Rânca, Baia de Fier și Târgu Jiu pentru că avem deja două trei
intervenții pe săptămână ceea ce este destul de alarmant pentru noi. Turiștii
nu-și aleg întotdeauna perioada potrivită pentru trasee montane și sunt
surprinși de vreme. Pentru ca nu respectă indicațiile prognozelor meteo zicem
noi că este bine să ne consulte și pe noi când își pregătesc concediile pentru
că le putem da cele mai bune sfaturi”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful
Serviciului de Salvamont Gorj.

Articolul Lucru în ture și permanență în wekend! Salvamont Gorj: „Avem intervenții săptămânale” apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul