Lucrătorii de la IDP au dat bir cu fugiții de pe un drum pe care trebuie să-l reabiliteze



Lucrătorii
Întreprinderii de Drumuri și Poduri, societatea aflată în subordinea
Consiliului Județean Gorj, au dat bir cu fugiții de pe un drum din localitatea Tismana
pe care trebuie să-l asfalteze. După au turnat asfalt pe o porțiune de
aproximativ 750 de metri din drumul comunal lung de 3,3 kilometri, lucrările au
fost abandonate. „În prezent nu se desfășoară lucrări. Acestea au fost
întrerupte acum două săptămâni, după ce s-a realizat aproximativ 750 de metri
de covor asfaltic. Utilajele au fost retrase în zona satului Vânăta, unde
există un post de jandarmerie montană și supravegherea este mai bună“, a spus
primarul localității Tismana, Marian Slivilescu.

Constructorul motivează lipsa de personal

Conducerea
Primăriei Tismana așteaptă revenirea constructorului pentru realizarea
lucrării. Pentru asfaltul turnat până acum, Primăria nu a efectuat nicio plată.
Doar 20 la sută din lucrare a fost executată până în prezent, cu toate că
Întreprinderea de Drumuri și Poduri trebuia să finalizeze modernizarea drumului
încă de anul trecut.

Constructorul
a motivat lipsa de personal ca principalul impediment în realizarea lucrării
„Constructorul are probleme din cauza lipsei forței de muncă, și nu mă, refer
la muncitorii care trebuie să execute lucrarea, ci la personalul TESA care s-a
redus foarte mult și sunt probleme în a realiza documentele necesare, situații
de lucrări și așa mai departe“, a mai precizat Slivilescu.

Drumul
comunal are o lungime de 3,3 kilometri și face legătura între centrul
localității și satele Ciocârlii și Vânăta, după care se intersectează cu Drumul
Național 67 D. Lucrarea a fost câștigată de Întreprinderea de Drumuri și Poduri
în urmă cu doi ani, după ce a contestat rezultatul licitației. La puțin timp,
societatea a intrat în insolvență

Articolul Lucrătorii de la IDP au dat bir cu fugiții de pe un drum pe care trebuie să-l reabiliteze apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul