Lucrările BRUA, în grafic. Ce s-a făcut la Gorj


Lucrările la conducta europeană de transport a gazelor naturale, ce va lega Bulgaria de România, Ungaria şi Austria – BRUA, sunt în grafic, iar 215 kilometri de conductă sunt deja finalizaţi. Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a efectuat, la finalul săptămânii trecute, vizite pe toate şantierele, inspectând la faţa locului cum evoluează lucrările. Staţia de comprimare a gazelor de la Bibeşti – judeţul Gorj este gata cam 80%, punerea în funcţiune fiind programată la data de 17 aprilie 2020.
„Lucrările la conducta BRUA sunt în grafic, conform contractului semnat cu consorţiile de constructori. Până acum sunt gata 215 km de conductă şi cele trei staţii de comprimare după cum urmează: STG Jupa finalizată se află pentru următoarele luni, până în jurul datei de 25 septembrie, în probe tehnologice, punerea în funcţiune va avea loc la 01 octombrie 2019; cea de la Podişor – finalizată în proporţie de circa 90%, punerea în funcţiune va avea loc la 01 noiembrie 2019, iar cea de la Bibeşti – gata 80%, punerea în funcţiune – la 17 aprilie 2020, dacă iarna nu va fi grea”, au spus oficialii Transgaz.

Mii de proprietăţi, afectate în Gorj
Proiectul BRUA este o investiţie de aproximativ 560 milioane de euro. Potrivit Transgaz, conducta se va desfăşura pe o lungime totală de 1.318 kilometri, din care 528 de kilometri pe teritoriul României, unde va traversa 11 judeţe (Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi Arad). În Gorj, conducta este situată pe teritoriul administrativ al comunelor Dănciuleşti, Stejari, Hurezani, Vladimir, Bărbăteşti, Jupâneşti, Scoarţa, Bălăneşti, Turcineşti, Schela şi al oraşelor Târgu Cărbuneşti şi Bumbeşti Jiu.
I.I.



Cititi tot articolul