Lucrări de 96 de milioane de lei pentru regularizarea râului Gilort


Este nevoie de lucrări de regularizare în valoare de 96 de milioane de lei pentru regularizarea râului Gilort pe toată suprafața pe care o traversează. În momentul de față este finalizat studiul de fezabilitate. Ion Călinoiu, șeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, a declarat că documentul va fi trimis la ministerul de resport pentru avizare și pentru întocmirea unui proiect de Hotărâre de Guvern, în vederea aprobării finanțării. Suma prevăzută în studiul de fezabilitate este de 96 de milioane de lei, însă nu mai este timp ca lucrările să fie executate până la finalul acestui an. După aprobarea finanțării va fi realizată proiectarea și se va trece la punerea în operă a lucrărilor propriu-zise. Șeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj a precizat că investiția va fi una dificilă, având în vedere că traversează o arie naturală protejată. Astfel, va fi nevoie inclusiv de un studiu de impact. Amenajarea malurilor prin îndiguire va avea loc pe o lungime de 9 kilometri. La finalizarea proiectului, riscurile producerii de viituri vor fi diminuate și gospodăriile de pe Valea Gilortului vor fi în siguranță.

Vox 1 Ion Călinoiu

În anul 2014, la Novaci, în zona Pociovaliștea, s-a produs o viitură care a afectat casele localnicilor din zonă.



Cititi tot articolul