Lovită de fiul său



O femeie de 48 de ani, din comuna Țânțăreni, a sesizat, ieri, poliția cu privire la faptul că fiul său, de 25 de ani, cu același domiciliu, ar fi exercitat acte de violență asupra sa și ar fi distrus, cu un scaun, pereții unei camere, în urma unor discuții contradictorii.

Femeia nu a solicitat sprijinul ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și distrugere. Totodată polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care i s-a dispus tânărului să respecte obligația de a păstra o distanță de 50 m față de victimă și de locuința comună“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

Articolul Lovită de fiul său apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul