Lider sindical: Probleme mari în TOATE carierele CE Oltenia. Iriza: Aducem premierul la Rovinari și pentru aceste probleme


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

În pragul vizitei premierului Viorica Dăncilă la Rovinari, sindicalistul Cristian Lădaru trage un semnal de alarmă grav: Cariera Roșia ar putea fi blocată definitiv, în 3 luni, riscul fiind foarte mare să rămână fără fronturi de lucru. Lădaru i-a și trimis șefei guvernului o scrisoare deschisă, în care întreabă ”Cine urmărește blocarea Carierei Roșia și implict a CE Oltenia?”. Subiectul îl face pe senatorul PSD Scarlat Iriza să-l atace din nou pe deputatul liberal Dan Vâlceanu, acuzându-l că este principalul vinovat de blocarea Carierei Roșia.

„Ținem să atragem atenția că, în cazul în care nu se intervine în regim de urgenţă, Cariera Roşia în următoarele 3 luni va fi blocată definitiv din lipsa fronturilor de lucru. Defrişarea celor 108 hectare de pădure asigură pe viitor fronturi de lucru, locuri de muncă şi implicit cărbunele necesar funcționării Termocentralei Rovinari, dar şi stabilitatea Sistemului Național de Energie. Aşteptarea noastră este în zadar şi a ajuns la limită” i-a scris Cristian Lădaru premierului Viorica Dăncilă.

Preşedintele Sindicatului Liber EMC Roşia zice că probleme mari sunt în toate carierele Complexului Energetic Oltenia.

Cristian Lădaru acuză parlamentarii de Gorj că n-au făcut nimic pentru Complexul Oltenia.

Primarul ALDE din Rovinari, Robert Filip, dă vina pe administrația CEO, pe care o acuză, din nou, c-a mințit conducerea Ministerului Energiei.

Deputatul Dan Vâlceanu, președintele PNL Gorj, spune că nu există alți vinovați de blocajul din carierele CEO decât actualii guvernați.

Senatorul PSD Scarlat Iriza afirmă că premierul Viorica Dăncilă va merge, sâmbătă, la Termocentrala Rovinari și pentru discuții despre exproprierile care trebuie făcute în carierele miniere. Parlamentarul crede că problemele de la Roșia se vor rezolva în maximum 3 luni.

Iriza pune tunurile pe deputatul Dan Vâlceanu, a cărui familie deține o pădurice în fața excavatorului, la Cariera Roșia. Senatorul, ce are certificat de revoluționar pentru participarea la evenimentele din 1989,  s-a supărat și după ce l-a auzit pe liderul PNL declarând, la un post național de televiziune, că la Gorj n-a fost Revoluție.






Cititi tot articolul