Uzina Mecanică Sadu a primit fondurile necesare pentru achiziția de linii tehnologice și modernizarea echipamentelor cu ajutorul cărora se produce muniție. Spre surprinderea multora, fosta fabrică de armament din nordul județului Gorj a primit fonduri după vizita în județul nostru a ministrului Economiei, Nicolae Bădălău, care a văzut la fața locului vechimea echipamentelor folosite în procesul de producție. O altă veste bună o reprezintă și anunțul ministrului Economiei că în acest an profitul pe care fabricile de armament îl vor realiza va rămâne la acestea pentru modernizare și retehnologizare, astfel încât produsele românești din acest domeniu să fie competitive atât pe piața internă, cât și pe cea externă.
Potrivit parlamentarului Mihai Weber, în momentul de față sunt în derulare licitațiile pentru achiziția echipamentelor de producere a muniției. Unele echipamente din dotarea UM Sadu au și 80 de ani vechime. De asemenea, fabrica are perspective de stabilitate, având în vedere că sunt încheiate contracte de furnizare pentru un an de zile. Unele contracte sunt cu Ministerul Apărării Naționale.
Vox 1 Mihai Weber
Finanțarea pentru UM Sadu se va acorda într-o primă etapă, fiind prevăzută suma de 2,2 milioane de lei. Cu banii respectivi va fi cumpărată o linie tehnologică pentru producerea unui tip de cartuș special.
O altă sumă de bani va fi alocată pentru anul 2020 pentru achiziția unor echipamente speciale care sunt realizate numai la comandă.
Vox 3 Mihai Weber
Uzina de la Bumbești Jiu are aproximativ o mie de muncitori și folosește linii tehnologice din 1960 sau 1970 și chiar de la înființarea fabricii de armament, respectiv din perioada interbelică.
Redactor: Loredana Măruţă