Arcani, satul învățătorilor
Prin tradiție locuitorii de aici care au putut să-și dea copiii la școli i-au dat să devină numai învățători.
Sănăteşti și Arcani – Jurământul ,,cu pământul în poală”
Arcani! Studiile arheologice de până azi îl consideră o localitate antică, pentru că aici ar fi fost cetatea cunoscută sub numele de Arcinna, de care vorbește și Ptolemeu.
Că a rămas o așezare puternică, o dovedește și demonstrația următoare. La Sănăteşti, tradiția vorbește de Preda Buzescu care a stăpânit aici. Avea o curea de pământ care mergea de la Tismana, până în Vâlcea, tot pe sub munți. La Sănăteşti au fost trei categorii de boieri: boierii proprietari băștinași – Sănăteştii, boierii străini, veniți aici prin cumpărare de moșie și boierii străini veniți aici prin căsătorie. Pătrunderea boierilor în Sănăteşti a avut drept urmare vinderea de către moșneni rând pe rând a micilor proprietăți, întărind și generalizând aproape proprietatea boierească. Și apoi moșnenii de altădată se vând ei înșiși ca vecini, iar mai târziu devin clăcași pe propriul lor pământ. În celelalte sate de moșneni s-a purtat o luptă dârză contra boierilor, pentru menținerea moșneniei. Un exemplu tipic în această privință îl constituie satul Arcani, mereu râvnit de o seamă de boieri, în special de cei din Sănătești, care urmăresc să-și întindă moșia în Arcani și de aici ușor și în celelalte sate limitrofe. Dârzenia luptei moșnenilor din Arcani apare evidențiată în toate documentele găsite aici și, încă de la început, se poate spune că viața satelor de pe Jaleș s-a desfășurat sub semnul unei puternice împotriviri în orânduirea feudală. Pământul de aici se muncea în devălmășie, fapt care a stat la baza acțiunilor comune împotriva boierimii vecine și care a dus la nevoia hotărniciilor din sec. al XVII-lea și al XVIII-lea.La 10 iunie 1656, în hrisovul în care sunt confirmate satele Runcu, Slătioara, Spineni și Sănăteşi, Constantin Șerban Basarab Cârnul (1654-1658) confirmă stăpânirea jupânesei Elena Băneasa, soția lui Radu Buzescu și fiului său Mateiaș postelnicul și peste Arcani. „Să le fie lor satul Arcani cu toate hotarele și toți vecinii pentru că jumătate din sat este de moștenire, iar altă jumătate de sat de cumpărătură. Moșnenii din Arcani, nevoind să se știe vânduți Buzeștilor, ținând la libertatea lor socială, s-au adresat divanului din Craiova și au câștigat în 1663, în urma căreia au primit o carte de răscumpărare de la Caplea Buzeasca, nepoata banului Preda Buzescu și în cartea jupânesei Caplea Buzeasca scrie toți banii ce au dat de s-au răscumpărat.“ Dar lupta Arcanilor pentru drepturile lor continuă. În 1776, o altă cauză se soluționează la fața locului. Fiind de față pentru cercetări, pitarul Radu Brăiloiu, pitarul Radu Bengescu și clucerul Constantin Bălăcescu au constatat că boierii sănătești nu aveau dreptate. Văzând Arcanii că totuși aceștia „iar umblă cu meșteșuguri să le împresoare hotarul … s-au sculat 30 de oameni și luând pământ în poală au plecat să ducă până la Vadul lat unde au fost și acei 12 oameni ai lor, în care loc se mai cuprindeau 45 stânjeni”. Apare în acest document o formă deosebită a jurământului: ,,cu pământul în poală”, necunoscut în alte părți ale țării.
Stânjenul lui Duşe
Pe Imuroasa, adunatul fânului se făcea de către toți proprietarii odată. Inițiatorii acestor executări cu date fixe erau de obicei părtașii cu loturile cele mai mari, așezate la mijlocul câmpiei. Înștiințarea se făcea verbal, fiecărui părtaș, ca să nu fie nici un motiv de sustragere. Din întregul teren de fâneață se delimita mai întâi partea familiei Duşe, urmașa armașului Duşe, care avea dreptul la 20% din totalul câmpiei. Măsurătoarea se executa cu ,,stânjenul lui Duşe” armașul, în lungime de 1,93 m, necunoscut în metrologia română.
Era lucrat din lemn de stejar și, în fiecare an, înainte de cosit, lungimea lui de 1,93 m era verificată cu ajutorul unui metru oficial, din lemn sau metal. Ultimul stânjen (al lui Duşe) folosit, a fost moștenit de la bunicul lui Irodion Duşe, ceea ce înseamnă că fusese lucrat în prima jumătate a sec al XIX-lea. Acest stânjen se păstrează din vechile timpuri și până azi la familia Duşe. Cu stânjenul lui Duşe, se măsura numai fâneața din câmpia Imuroasa, ci și restul pământului din hotarul satului Câmpofeni. O parte din moșneni au folosit și stânjenul lui Cantacuzino, în lungime de 1,96 m. La cosit, familia Duşe își alegea parcela cea mai bună din fâneață, care se găsea de obicei în mijlocul suprafeței. După aceea se măsurau parcelele celorlalți coproprietari, de o parte și de alta a locului lui Duşe. Dacă după împărțirea întregii suprafețe se constatau unele nepotriviri în plus sau în minus la unul dintre coproprietari, atunci se recalcula surplusul sau minusul. Surplusul se repartiza în cote egale tuturor părtașilor, iar minusul era recuperat din contribuția tuturor în cote egale tuturor. Numai familia Duşe era exceptată de la acest calcul suplimentar, deoarece în trecut armașul Dușe a fost căpetenia cetei de moșneni și cel mai influent om din sat, cum dovedesc actele din vremea lui. Excepția a fost de ajuns să se repete de câteva ori ca să devină tradiție istorică neîntreruptă. Operația măsurătorii se efectua într-un deplin acord comun. Măsurarea fâneței se făcea după o tehnică generală. Finalul muncii era adunatul fânului, care se practica, de asemenea, într-o singură zi de către toți părtașii, băieți și fete, îmbrăcați în haine ,,mai bune”. Răsuna Imuroasa de cântecele fetelor și ecoul munților din apropiere.
La banca lui Petcu
Moșnenii au început să achiziționeze pământ. Perioada de cumpărare intensă începe după Primul Război Mondial din moșiile situate în hotarele comunei Arcani. Procesul care a însoțit inevitabil acțiunile de cumpărare a fost cămătăria, care este practicată oficial de bănci, cea din comună numindu-se „Viitorul Arcanilor”. Tot astfel, în Câmpofeni este cunoscută banca lui I. Petcu. Acesta, venind din America după 1918, cu circa 50000 lei, își apropie câțiva chiaburi care dispun de capital și, pe lângă aceasta, împrumută bani de la diverși negustori din Târgu-Jiu, pe care-i plasează local cu dobânzi care ajung la 40-60%. În satul Arcani o bancă de același tip e condusă de C. Giurgiulescu. Au reușit să înșele credința unor cetățeni muncitori și cu spirit de economie care au depus sume însemnate, pe care le vor pierde în totalitate. Mai erau încă bătrâni care spuneau: „am pierdut la banca lui Petcu 50.000 lei munciți din greu și 16.000 la banca popii Giurgiulescu!” Oamenii împrumutau bani de la bănci cu scopul de a-și cumpăra pământuri.
(Va urma)
Victoria Stolojanu-Munteanu
