IRIZA RÂDE DE VÂLCEANU


Senatorul PSD Scarlat Iriza susține că parlamentarul opoziției, Dan Vâlceanu, nu a știut să pună pe hârtie un proiect de lege care vizează reducerea vârstei de pensionare în Complexul Energetic Oltenia. Actul normativ depus de deputatul PNL a fost respins.

Glume pe seama unor aspecte importante ce vizează angajații CEO. Parlamentarii de Gorj au depus două proiecte prin care speră să schimbe legea ce vizează pensionarea minerilor. Primul proiect depus de PSD a trecut de Senat, aflându-se în prezent la Comisia de Muncă din Camera Deputaților. În schimb, proiectul liberal a picat la Senat. Scarlat Iriza consideră că acesta nu a fost întocmit bine.

Iriza afirmă că, în acest an, mai mulți angajați CEO vor ieși la pensie.

Potrivit unui raport, CEO a înregistrat în 2018 pierderi de 1,1 miliarde de lei.

Articolul IRIZA RÂDE DE VÂLCEANU apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul