Investiția în amenajarea lacului de acumulare „Valea Sadului“ ar putea fi preluată de Apele Române



Conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj și-a propus să preia de la Hidroelectrica lacul de acumulare „Valea Sadului“, pentru finalizarea lucrărilor. Investiția este abandonată de Hidroelectrica, cu toate că pentru realizarea acesteia au fost expropriate mai multe sate.

Ion Călinoiu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, a declarat că lacul de acumulare ar putea să reprezinte o rezervă importantă de apă, necesară în perioada de secetă: „Inițiativa Apelor Române este de a fi partener sau să preia în administrare această acumulare care este cea mai importantă pentru eliminarea riscurilor de inundații a municipiului Târgu Jiu și nu în ultimul rând crearea unei rezerve de apă necesară în perioadele de secetă. Am ridicat problema în Colegiul Prefectural, pentru că Hidroelectrica trebuie ori să continue această investiție care este realizată în proporție de peste 50% ori să își decline competența fără pretenții că a fost realizată din fondurile statului această investiție către Apele Române, care poate găsi soluții de finanțare și realiza această amenajare actualizată la nevoile timpului de astăzi. Comparată cu proiectul inițial, investiția nu mai poate fi de actualitate. Avea o întrebuințare multifuncțională. În prezent, noi trebuie să ne limităm la eliminarea riscurilor și realizarea unei acumulări pentru funcționarea termocentralei și alte scopuri în caz de secetă“.

Articolul Investiția în amenajarea lacului de acumulare „Valea Sadului“ ar putea fi preluată de Apele Române apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul