Interviu cu Preacucernicul Părinte, lector univ. dr. Ion Sorin Bora, Pr. Bisericii cu Hramul «Sfântul Antim Ivireanu»Târgu-Cărbuneşti – ,,Să nu uităm, de ce suntem trăitori în această lume, într-un anumit loc şi într-o anumită vreme”!


– Rep. Preacucernice Părinte, iată-ne din nou la Sărbătoarea «Tăierea capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul», care este Hramul Mănăstirii «Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul» Cămărăşeasca, din Oraşul Târgu-Cărbuneşti, iar, pentru început, aş dori să ne spuneţi, cu ce sentiment de adâncă trăire duhovnicească întâmpinaţi această sărbătoare de post şi care induce un sentiment de tristeţe, aşa cum s-a reflectat şi în sufletul Mântuitorului Iisus Hristos, atunci când a primit vestea cea tristă?

– I.S.B. În fiecare an, aştept cu un sentiment profund această sărbătoare, fiind una dintre cele mai importante sărbători ale comunităţii noastre! De altfel, cu ocazia unui hram, locuitorii unei comunităţi se adună laolaltă, iar, dacă în decursul anului, fiecare aleargă după treburile sale într-o parte sau alta, poate şi dincolo de graniţele ţării, acum, află cel mai bun prilej ca să se apropie de familie, să se apropie de Dumnezeu. În acest fel, suntem părtaşi, simţim că facem parte din această comunitate, în comuniune cu Mântuitorul Hristos!

,,Nu este scopul principal, acela de a fi împreună, ci, scopul nostru este de a ne mântui împreună”!
– Rep. Poate că aceasta este şi menirea unor astfel de sărbători duhovniceşti, pentru că la unele sărbători laice vedem scandaluri şi dezbinări ocazionale!

– I.S.B. Menirea acestor sărbători este să ne adune împreună pentru a ne mântui, pentru că omul nu se poate mântui singur, ci, are nevoie de ceilalţi ca să se mântuiască! E bine să fim împreună la aceste sărbători, să luăm parte la Sfânta Liturghie de la mănăstirea noastră, când este prezent în mijlocul nostru şi Înaltpreasfinţitul Părinte acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ca să ne binecuvinteze şi să ne liturghisească pe noi şi locurile în care noi trăim. Acesta e un moment important al comuniunii şi al unei legături între noi! Deci, nu este scopul principal, acela de a fi împreună, ci, scopul nostru este de a ne mântui împreună!

– Rep. Ce loc ocupă Sfântul Ioan Botezătorul în cununa «vaselor alese» ale Atotputernicului Dumnezeu?

– I.S.B. Cred că fiecare preot şi fiecare credincios, îl simte pe Sfântul Ioan Botezătorul aproape şi i se roagă des, pentru că Înaintemergătorul Domnului este aproape de sufletul nostru şi este cunoscut ca un sfânt al dreptăţii! Vedem că de multe ori, simţim că avem nevoie să ni se facă dreptate, iar dreptatea pe care noi o căutăm de multe ori, o găsim la Sfântul Ioan Botezătorul. El este un om al dreptăţii, nu pentru că a luptat cu alţii, ci, exemplul dreptăţii sale poate fi urmat şi de către noi! Iată, Sfântul Ioan Botezătorul a mers cu mult curaj la Irod Antipa şi l-a certat pe acest rege pentru păcatul pe care îl săvârşea, deşi, putea să nu-l intereseze sau putea să se teamă, pentru că ştia că Irod era un om crud! Cu toate acestea, a mers la Irod şi i-a spus că greşeşte, iar astăzi, nivelul social atins de Irod, bogăţia sa, caracterizează mulţi oameni, cu toate că nu sunt regi, nici măcar tetrarhi, cum era Irod! Dar, noi nu putem să-i mustrăm pe aceia care fac ceea ce făcea Irod, pentru că nu avem puterea Sfântului Ioan Botezătorul! Putem să-l chemăm pe Sfântul Ioan Botezătorul în ajutor, pentru ca el să se roage pentru dreptatea noastră, să se roage pentru îndreptarea noastră a tuturor, indiferent pe ce poziţie socială ne-am afla uneori!

– Rep. Parcă mi-aţi anticipat întrebarea pe care doream să v-o adresez, pentru că trăim într-o realitate complexă şi controversată, de aceea, aş dori să ne spuneţi, ce ne facem cu «irozii» de astăzi, care vor să taie capetele iubitorilor de dreptate?

– I.S.B. Sunt şi vor fi poate mai mulţi dintre aceştia, iar, de fiecare dată, când «răsare» un om care se roagă Lui Dumnezeu, ca o lumină a dreptăţii, deodată apare şi «umbra» acestei lumini, care este ispititorul! Să fim înţeleşi, lumina nu este mai slabă, atunci când ispititorii sunt mai mulţi, pentru că la mai multă credinţă apare şi mai multă ispită, pentru că e o încercare prin care a trecut şi Sfântul Ioan Botezătorul, ispita de a uita de Dumnezeu sau de a te crede uitat de Dumnezeu!

– Rep. Cât este de mare păcatul uitării de Dumnezeu?

– I.S.B. Chiar am răsfoit de curând o carte a teologului şi gânditorului creştin ortodox, Serghei Bulgakov, care vorbeşte despre întrebarea Sfântului Ioan Botezătorul pe care o adresează prin intermediari Mântuitorului: «Tu eşti cel ce avea să vină? Sau să aşteptăm pe altul!». Bulgakov caută să explice că Sfântul Ioan Botezătorul nu a dorit o anumită «pedagogie» cu această întrebare, ci, a vrut să conştientizeze ucenicii săi că Iisus este Mesia, aşa cum Iisus L-a rugat pe Dumnezeu Tatăl în Grădina Ghetsimani: «Tată, dacă este cu putinţă să treacă de la mine paharul acesta», poate că la fel şi Sfântul Ioan Botezătorul L-a rugat pe Iisus, ştiind bine că va trece prin momentul tăierii capului său de către Irod. Deşi, ştia bine că va urma moartea, totuşi, a vrut o ultimă mărturie din glasul Lui Iisus, înainte de Înviere, iar aceasta este cea mai frumoasă mărturisire a credinţei, pentru că întotdeauna, credinţa înseamnă, în primul rând, sinceritate!

– Rep. Mai întâi, trebuie să existe o sinceritate a omului cu sine însuşi!

– I.S.B. Dacă omul este sincer cu sine însuşi, atunci el crede în Dumnezeu! Dacă nu este sincer, are o credinţă îndoielnică, ce şchiopătează, poate de amândouă picioarele! Prin sinceritatea sa, prin curajul său, Sfântul Ioan Botezătorul este exemplul unei credinţe adevărate!

– Rep. Mai avem în lumea de astăzi, oameni care să fie gata, până la mucenicie, de sacrificiul suprem, în numele Mântuitorului Iisus Hristos?

– I.S.B. Da, mai sunt astfel de oameni pe care îi aflăm din mărturiile directe pe care ei le spun! Gândiţi-vă la persecuţiile din Siria, unde creştinii mor pentru Hristos, dar, din păcate, acest lucru nu se mediatizează, pentru că se mediatizează alte lucruri care par importante…

– Rep. Care privesc interese meschine, bani şi alte avantaje pentru ştiri comerciale!

– I.S.B. Vedeţi, omul nu mai suportă să i se spună că a greşit, poate din ignoranţă, pentru că omul acela nu mai este încrezător în ceea ce i se spune la televizor! Sunt şi vor fi mereu mărturisitori, pentru că acolo unde este credinţă, lângă omul credincios, vedem că apare şi ispita, pentru că fără ispită, omul nu se poate mântui! Depinde ce parte a lucrurilor o vedem, iar dacă îl vedem pe Irod şi îl punem în centrul preocupărilor noastre, sau ne gândim întâi la Sfântul Ioan Botezătorul? Îl vedem pe Sfântul Ioan Botezătorul pentru că el ne mântuieşte, altfel, am vedea fapte istorice!

 

,,În viaţa fiecăruia, prin rugăciune se produce o schimbare în bine a omului”!
– Rep. Pentru că faceţi parte din soborul de preoţi «aleşi» a sluji la Sfânta Liturghie de la Sărbătoarea de astăzi, de la Mănăstirea «Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul» Cămărăşeasca, vă rugăm să ne spuneţi, ce sentiment vă încearcă, atunci când simţiţi că oamenii din Oraşul Târgu-Cărbuneşti, vă preţuiesc atât de mult?  

– I.S.B. Cum spuneam la începutul dialogului nostru, la fiecare Sfântă Liturghie trăim un sentiment de comuniune, pentru că oamenii sunt împreună cu slujitorii altarului, pentru că Liturghia este slujba poporului, a preotului împreună cu poporul! Nu este o slujbă pe care o face doar preotul, iar poporul, poate să vină sau să nu vină! Preotul se roagă pentru toată lumea! Nu încerc să mă uit, mai ales la mănăstire, cine a venit sau cine nu a venit, ci, încerc să mă rog pentru toţi oamenii!

– Rep. Am observat că aveţi o faţă smerită şi adânc aplecată în credinţă, meditativă!

– I.S.B. Caut, de fiecare dată, să nu uit, de ce sunt prezent la slujbă, pentru că acest lucru ne trebuie tuturor, să nu uităm, de ce suntem trăitori în această lume, într-un anumit loc şi într-o anumită vreme! Dacă vom conştientiza mai mult despre locul şi rolul nostru în această lume, facem treabă mai multă şi mai bună, dar, să nu ne judecăm unii pe alţii! Altfel, vedem numai ceea ce au greşit alţii, fără să vedem ceea ce am greşi noi, iar acest lucru nu ne ajută la nimic! Cred că rugăciunea este «hrana sufletului» pentru noi toţi! Mai mult, să ne împărtăşim, cum spune rugăciunea! Mai adevărat, să ne împărtăşim cu sfântul trup şi cu sângele Domnului nostru Iisus Hristos!

– Rep. Ce rol poate avea psihoterapia rugăciunii în viaţa creştinului?

– I.S.B. În viaţa creştinului rugăciunea poate fi definită în multe feluri, iar cei care văd lucruile mai departe, vin şi le mărturisesc, pentru că prin rugăciune se produce o schimbare în bine a omului, iar cei care folosesc uneori cuvântul «degeaba», pentru a califica mersul la biserică, un astfel de cuvânt nu îşi are rostul! Auzim oameni care spun: degeaba ţine post sau mai ştiu eu ce face, dacă a greşit cu ceva! Să vă mai spun, cuvântul «degeaba» era folosit în sens pedagogic şi de către Sf. Antim Ivireanu, încă de acum câteva sute de ani! Postul trebuie ţinut cu stricteţe, dar, e bine să nu ne certăm cu aproapele…

– Rep. Deci, să nu ne certăm «degeaba» cu aproapele, că «degeaba» capătă o valoare în sine!

– I.S.B. Dintre cei care merg la biserică, nimeni să nu spună că «degeaba» e doar aşa… iar, oamenii folosesc acest cuvânt «degeaba», mai ales cei care nu merg la biserică, mai mult ca o scuză! Păi, degeaba mai ţin post astăzi, pentru că m-am dedulcit cu o prăjitură sau mai ştiu eu ce am făcut, fiind vorba despre lucruri care-l fac pe om să se îndepărteze de Dumnezeu! Din lucrările celor care studiază comportamentul oamenilor credincioşi, am constatat că ele au o eficienţă deosebită pentru ceea ce noi nu putem cerceta cu privirea, iar aici, mă refer la antropologi, la sociologi sau psihologi, cei care văd viaţa omului la nivelul la care se poate vedea la un moment dat! Vă daţi seama că toate aceste lucruri sunt eficiente pentru suflet, pentru simţămintele omului!

– Rep. Ce le spuneţi credincioşilor şi pelerinilor care vin astăzi la Hramul Mănăstirii «Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul» Cămărăşeasca, din Oraşul Târgu-Cărbuneşti?

– I.S.B. Mă rog la Bunul Dumnezeu şi la Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, ca toţi credincioşii să vină cu dragoste la biserică, să aibă pace în suflet, să aibă linişte, să aibă răbdare şi să caute să-şi adune gândurile, ca să se poate ruga şi pentru cei care nu au putut veni la slujbă! E bine ca fiecare să evite a judeca pe acela care greşeşte, pentru că judecata noastră pripită, nu e dreaptă, iar, Sfântul Ioan Botezătorul este cel care pururea mijloceşte pentru noi înaintea Tronului Ceresc! Să nu uite acest lucru! El este şi ocrotitorul oraşului nostru, ocrotitorul celor care poartă numele Ioan, iar el ne iubeşte şi nu ne lasă ca să simţim această ispită arzătoare a păcatului, pentru că el mijloceşte pentru noi, împreună cu Maica Domnului!

Profesor, Vasile GOGONEA

PS Astăzi, joi, 29 august 2019, la Sărbătoarea «Tăierea capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul», care este Hramul Mănăstirii din Oraşul Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie în altarul de vară al sfântului lăcaş monahal.

 



Cititi tot articolul