Alte trei localităţi din judeţul Gorj vor beneficia gratuit de internet în spaţiile publice, prin intermediul unui program al Uniunii Europene. Oraşele Rovinari şi Turceni, dar şi comuna Căpreni vor primi bonuri în valoare de 15.000 de euro fiecare pentru instituirea unor puncte de acces public şi gratuit la internet wireless.
În total, din România au fost selectate 248 de localităţi, în cea de-a doua rundă a programului WiFi4EU. Rețelele vor fi gratuite și fără publicitate pentru o perioadă de cel puțin 3 ani și nu vor colecta date cu caracter personal. Finanțarea va fi acordată numai rețelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente și cu o calitate similară în același spațiu public.
I.I.