INSTANȚA: Fără INTERCEPTĂRI în dosarul Ydail. REACȚII primari


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Primarii din „Lotul Ydail” , reușită în instanță împotriva procurorilor care i-au trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție. Tribunalul Gorj a dispus, joi, în ședință secretă de Cameră Preliminară, că o serie de probe din dosarul respectiv sunt ilegale. Majoritatea fac referire la interceptări care i-au vizat pe primarii inculpați. Instanța a stabilit anularea mandatelor de interceptare. Unii dintre primarii inculpați se bucură, alții spun că anularea interceptărilor nu ajută cu nimic, pentru că oricum nu cuprindeau ceva compromițător.

Lista edililor trimişi în judecată în dosarul Ydail este formată din: Sorin Bucurescu – de la Slivileşti, Florinel Ţuilă – de la Cătunele, Mihai Calotă – de la Urdari, Adrian Mangu – de la Bărbăteşti, Ilie Petroi – de la Aninoasa, şi Ion Gruescu, fost primar la Negomir. Ana Ceană, de la Melineşti, judeţul Dolj, este şi ea prinsă în lista inculpaţilor, precum şi Doru Şandru, administratorul Ydail Construct.

Ilie Petroi consideră ”o chestiune de normalitate” decizia instanței de a scoate din dosar interceptările.

Petroi a fost extrem de marcat de ceea ce i s-a întâmplat în urmă cu 3 ani și jumătate, când era reținut pentru 24 de ore și plimbat cu cătușe, alături de ceilalți primari, prin fața presei.

Adrian Mangu, edilul Bărbătești, se așteaptă ca sentința din dosarul Ydail să fie favorabilă primarilor.

Sorin Bucurescu nu comentează deciziile luate de judecători în dosarele în care este anchetat. Primarul din Slivilești se consideră ”total nevinovat” și laudă firma Ydail pentru lucrările executate în localitate.

Pe Florinel Țuilă nu-l încântă că instanța a decis că interceptările sunt ilegale. Edilul din Cătunele se așteaptă la o clasare a dosarului.

Țuilă spune c-a fost urmărit sau cercetat în peste 100 de dosare de când este primar, de 19 ani.

Ion Iordache, fostul patron Ydail, lider ALDE Gorj, își menține opinia că dosarul a fost ”o execuție”. Susține că și lui i-a fost ascultat telefonul ilegal.






Cititi tot articolul