Numărul
însoțitorilor persoanelor cu dizabilități din localitatea Scoarța va fi redus.
Conducerea Primăriei comunei Scoarța va efectua, în luna iunie, o analiză a
celor care se ocupă de îngrijirea persoanelor cu dizabilități, pentru că nu are
fondurile necesare pentru asigurarea salariilor acestora.
35
de persoane sunt angajate pentru a avea grijă de persoanele grav bolnave, care
nu se pot descurca singure. Primarul localității, Ion Stamatoiu, spune că toate
cazurile vor fi analizate, pentru că sunt persoane care au primit în mod
nedrept gradul I de handicap: „O să avem din luna iunie o campanie. O să mergem
la fiecare acasă să discutăm cu oamenii, pentru că trebuie să înțeleagă și ei
că nu se poate merge așa la infinit. Noi trebuie să respectăm o decizie a
comisiei medicale care eliberează aceste documente, dar sunt cazuri când de
multe ori găsești doar asistentul personal acasă, iar bolnavul este plecat“.
Peste 130.000 de lei pentru plata salariilor
Primăria
Scoarța nu a primit fonduri pentru plata însoțitorilor persoanelor cu handicap.
Primarul Ion Stamatoiu susține că fondurile sunt insuficiente. Salariile însoțitorilor
se ridică la peste 100.000 de lei pe lună. „Până a primi banii noi trebuie să
plătim din bugetul local, care este așa cum e. Avem și noi obligațiile noastre
cu atâtea lucrări și investiții în derulare, utilități. Cheltuim lunar
130.000-140.000 de lei pentru plata salariilor asistenților personali. Am
primit niște bani din rezerva Consiliului Județean doar pentru reabilitarea
unei școli. În rest, nu am primit pentru drumuri sau alte lucrări“.
În
locul salariilor, persoanele cu handicap vor beneficia de o indemnizație.
Aceeași măsură a fost luată și de Primăria Bâlteni, care i-a anunțat pe
însoțitorii persoanelor cu dizabilități că vor fi trimiși în șomaj.
Articolul Însoțitorii persoanelor cu dizabilități din Scoarța, riscă să rămână pe drumuri. „Nu se poate merge așa la infinit“ apare prima dată în Impact In Gorj.