Incidente electorale în Gorj. O ștampilă de vot a fost furată


Polițiștii
efectuează cercetări pentru furtul unei ștampile de vot de la o secție de la
Baia de Fier. „Am fost sesizaţi de către BEJ ca nu se mai găseşte o ştampila de
vot, la secţia 131 Baia de Fier. Se efectuează cercetări sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de furt“, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt
al Poliţiei Gorj.

Buletin de vot model, luat de un
primar

Reprezentanții
USR au sesizat mai multe nereguli. Potrivit acestora, primarul comunei
Plopșoru, Petre Grigorie, ar fi luat buletinul de vot model din secția de
votare pentru a face o copie după acesta.

La
Secția 19 de votare din municipiul Târgu Jiu ar fi fost depuse mai multe cereri
pentru urna mobilă, iar pe unele dintre acestea lipseau CNP-urile
solicitanților.

Vicepreședintelui
ALDE Gorj, Robert Filip, este acuzat că ar fi trimis mai multe SMS-uri cu
îndemnuri cu privire la votarea unei anumite poziții de pe buletinul de vot.
Acesta nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.

Articolul Incidente electorale în Gorj. O ștampilă de vot a fost furată apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul