Începe Strad’Art, primul festival internațional de artă urbană din Târgu Jiu



Strad’Art, primul festival internațional de artă
urbană din Târgu Jiu, se va desfășura între 22-28 Iulie. Clădirile mai multor
licee din municipiu vor fi transformate și vor deveni de nerecunoscut.

Evenimentul își propune promovarea culturii
stradale și a dialogului ei cu comunitatea locală, precum și regenerarea spațiului
urban prin intermediul artei. De asemenea, se vizează educația prin intermediul
artei și dezvoltarea conștiinței copiilor și a adulților pentru valorile
artistice și respectului implicit, cu impact asupra existenței, socialului,
protejării mediului.

Cine sunt participanții

În ediția acestui festival vor fi realizate opt
picturi murale, de către artiști internaționali precum Farid Rueda din Mexic,
cunoscut pentru picturi murale în New York, Mexico City, Bogotà, Moscova, Paris
sau Milano și Endo din Serbia, cu participări la festivaluri importante din Europa. Printre participanți se vor
număra artiștii români Kero și Ocu, recent întorși de la un proiect
social-cultural din Palestina sau baieții de la Kaps Krew din Iași, cu o prezență
constantă pe scena artei stradale românești, dar și foarte talentații Cristian
Scutaru, Andreea Toma și Florin Radu. Acești incredibili artiști își vor lăsa
amprenta, înfrumusețând zidurile unor școli și licee din oraș, Amfiteatrul din
Parcul Central și o fațadă a sediului Salvamont Gorj.

Pe durata festivalului vor avea loc expoziții,
întâlniri-dialog despre regenerare urbană, proiecții de film în aer liber,
ateliere de desen, adresate copiilor din cartierele defavorizate, workshop-uri
de graffiti, precum și un tur pietonal ghidat. La finalul festivalului se va
parcurge un tur al lucrărilor, pe biciclete.

Curatorul festivalului este Adrian Oniga.

Evenimentul este organizat de Primăria
Municipiului Târgu Jiu.

Articolul Începe Strad’Art, primul festival internațional de artă urbană din Târgu Jiu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul