IMPACT CU PARAPETUL METALIC


A pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina pe marginea drumului. Autoturismul s-a izbit de un parapet metalic, iar în urma impactului, două persoane au fost rănite.

Un accident de circulație a mobilizat echipaje pentru descarcerare si SMURD, dar și de la Salvare. Un tânăr de 27 de ani a călcat prea tare pedala de accelerație și a pierdut controlul volanului, izbindu-se de parapetul metalic, de pe marginea drumului. Șoferul și un pasager din autoturism au suferit leziuni în urma impactului si au fost transportați la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul IMPACT CU PARAPETUL METALIC apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul