Premierul Viorica Dăncilă, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici și ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, aflați în vizită în județul Gorj, au fost huiduiți de câteva persoane, duminică, în orașul Novaci, în timp ce participau la Festivalul Folcloric Păstoresc ,,Urcatul Oilor la Munte”.
În același timp, de cealaltă parte, susținătorii PSD au strigat „România, România”, pentru a acoperi cuvinte precum ,,hoții”, ,,demisia”, ,,să vă fie rușine!”.
După ce au fost aşteptați de susţinători la festival cu un buchet de trandafiri roşii şi pâine cu sare, la plecare, primul ministru și cei doi miniștri care au însoțit-o au fost huiduiți de persoane care purtau tricouri cu însemnele Alianţei 2020 USR – PLUS.
Viorica Dăncilă a explicat care a fost motivul pentru care nu a susținut un discurs în localitate.
,,Pentru că am considerat ca primarul să fie cel care să țină discursul, oamenii să se bucure de această zi minunată. Am considerat că oamenii trebuie să se bucure de portul nostru popular, de joc, de cântec și să se distreze într-o zi de sărbătoare”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Premierul a făcut poze cu membrii ansamblurilor folclorice și cu localnicii. ,,Să aveți putere de muncă!”, i-a transmis o femeie. ,,Am putere destulă. Am putere destulă! Bine v-am găsit!”, i-a răspuns Viorica Dăncilă. Următoarea oprire a fost la Polovragi.
L.F.