După două înfrângeri consecutive în campionat, handbalistele de la CSM Târgu-Jiu sunt determinate să obţină o serie de victorii în următoarele confruntări. Primul meci va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, în Sala Sporturilor din municipiu. Adversarele fetelor noastre vor fi sportivele de la CSU Târgovişte. Conducerea clubului gorjean speră să se rezolve în curând şi diferențele dintre federaţiile din România şi Ucraina, pentru că două jucătoare de bază, Iryna Zinatullina şi Oleksandra Znolobovy, împrumutate de la Baia Mare, nu mai au obiectul muncii. ,,Este un impediment, pentru că noi nu avem un lot foarte mare. Avem 12 fete şi mai aşteptăm, în decursul acestei săptămâni, în probe o jucătoare sau două. Îi aşteptăm pe iubitorii de handbal la sală, să vină să ne susţină cum au făcut-o şi până acum. Este un public extraordinar şi este minunat şi pentru ceilalţi antrenori sau arbitrii să vadă fanii în număr atât de mare în Divizia A, la sală”, a declarat expertul de la handbal, Dan Ilieş.Principalul Liviu Andrieş şi-a propus să învingă toate echipele care se situează sub gorjence în clasament. ,,Întâlnim o echipă care este cam la nivelul nostru. Am câştigat primul meci din acest campionat în sala lor. Sper ca fetele să se motiveze, şi sunt convins că se vor motiva să câştigăm acest joc şi să facem uitată înfrângerea din weekendul trecut. Ne-am propus să câştigăm următoarele trei jocuri şi eu sper ca în scurt timp să revină şi cele două jucătoare din Ucraina”, a spus antrenorul.
Cătălin Pasăre