GRINDINĂ ȘI INUNDAȚII, ÎN GORJ


Rupere de nori, ieri după amiază, în municipiul Târgu Jiu. Străzile orașului au fost acoperite de un strat alb de gheața, iar în câteva minute, s-au transformat în adevărate canale.

O furtună puternică a transformat municipiul Târgu Jiu, pentru jumătate de oră, într-un oraș plutitor. Joi după amiază, norii s-au rupt deasupra orașului lui Brâncuși. Ploaia a fost însoțită de grindină, care în câteva minute a acoperit complet străzile. În 10 minute, în mai multe zone din oraș, nu s-a mai putut circula, din cauza apei, pe care canalizarea nu a mai putut-o prelua. Străzile arătau ca adevărate canale. Pompierii au fost solicitați să intervină în mai multe situații, pentru a scoate apa din gospodării.

Probleme au fost și în județ, unde gospodării și culturi au fost acoperite de apă. Județul Gorj a fost sub avertizare cod galben de vijelii și grindină, până în această dimineață.

Articolul GRINDINĂ ȘI INUNDAȚII, ÎN GORJ apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul