Festivalul-concurs naţional de muzică populară „Pe deal la Teleormănel”, ajuns în acest an la ediţie jubiliară, reuneşte interpreţi din 16 judeţe din ţară şi din Republica Moldova.
„Festivalul se desfăşoară în perioada 24-26 septembrie, la Alexandria. În acest an avem înscrişi pentru preselecţie 23 de concurenţi, iar unul dintre ei vine din Moldova de peste Prut. Alături de interpreţii care vor intra în concurs, pe scenă vor urca şi artişti consacraţi, care vor susţine recitaluri. Este vorba de Ansamblul ‘Burnasul’, Alexandru Mica, ‘Fetele din Botoşani’, Floarea Calotă şi Constantin Enceanu”, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Teleorman, Elena Popa, organizator al evenimentului.
La preselecţie participă concurenţi din judeţele Argeş, Bihor, Buzău, Constanţa, Dolj, Gorj, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui şi din Republica Moldova. Trei dintre interpreţii înscrişi sunt teleormăneni.
Concurenţii selectaţi vor evolua în concurs miercuri, 25 septembrie, pe scena amenajată în aer liber în faţa Casei de Cultură din Alexandria. La final, vor susţine recitaluri Ansamblul ‘Burnasul’ şi Alexandru Mica.
Gala laureaţilor va avea loc pe 26 septembrie. Decernarea premiilor va fi urmată de un spectacol susţinut de Floarea Calotă, Constantin Enceanu şi „Fetele din Botoşani”.
„Premiile festivalului-concurs au o valoare brută de 12.000 de lei, cel mai important dintre ele, trofeul ‘Pe deal la Teleormănel’ fiind de 4.000 de lei. Pentru autenticitatea repertoriului se va acorda premiul Radio România, care constă într-o sesiune de înregistrări cu Orchestra Radio România”, a precizat directorul CJCPCT Teleorman.
Anul trecut, trofeul festivalului a fost câştigat de un concurent din judeţul Suceava.
Articolul Gorjul la festivalul-concurs naţional de muzică populară „Pe deal la Teleormănel” apare prima dată în Impact In Gorj.