Primăria Peștișani s-a întrecut pe sine și la această ediție a Festivalului RomânIA Autentică. Organizatorii au pus totul minuțios la punct, iar vremea a ținut cu ei, în ciuda ploilor anunțate, asta deoarece în poiana mare de la Hobița nu a dat pic de ploaie, cerul a fost senin, iar căldura chiar toridă la orele amiezii. Doi parlamentari au reușit să treacă de căldură și au venit la festival măcar pentru câteva ore, Elvira Șarapatin și Dan Vîlceanu fiind cei care au adus onor gazdelor, îmbrăcând ia tradițională. În poiană au venit și reprezentanții autorităților județene, în timp ce pe scenă urcau, rând pe rând, printre grupuri de copii, tarafurile tradiționale din zonă. Mariuca Mihăilescu a fost şi de această dată gazda festivalului RomânIA Autentică de la Hobiţa, unde scena a fost însufleţită, timp de câteva ore, de ansambluri folclorice şi interpreţi consacraţi de muzică populară.
Festivalul de la Hobița a fost deschis de Ansamblul Folcloric ,,Emilia Bubulac” de la Peștișani, urmat de taraful tradițional ,,Reta Ciulei” tot din Peștișani. Au urcat apoi pe scenă grupul vocal ,,Privighetorile Gorjului” de la Târgu-Jiu, taraful tradițional Cristi Geacu Cătăroiu de la Tismana și Ansamblul Folcloric ,,Brâulețul” de la Turceni.
Taraful de la Godinești ,,Fane Pițigoi” și ansamblul folcloric ,,Hora Desnățuiului” de la Bârca, Dolj au încântat audiența tot mai numeroasă din poiana de la Hobița. Solistul Liviu Olteanu de la Craiova și-a făcut intrarea în scenă, urmat fiind de Taraful tradițional Vasile Muscurici de la Godinești, dar și de solista Cora Munteanca de la Bistrița Năsăud.
Aceștia au încheiat prima parte a reprezentațiilor de la festival, ultima parte lăsând loc interpreților de la Doina Gorjului: Maria Loga, Ion Drăgan, Roberta Crintea, Marian Medregoniu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Reli Sanda, Nicoleta Lătărețu, Roxana Croitoru. Sava Negreanu Budașcu a fost invitatul special al evenimentului, dar și Constantin Dodo Lătărețu, Nuți și Vasile Tapotă și Tudor Limbian.
Evenimentul s-a încheiat cu un fantastic foc de artificii. Acest proiect cultural a fost susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Regal folcloric pentru un simbol național
Devenit o tradiţie, Festivalul RomânIA Autentică a depășit, duminică, și la cea de-a patra ediţie, care s-a desfăşurat în ajun de Sânziene, în 23 iunie 2019. Potrivit formei care l-a consacrat, festivalul a ajuns la iubitorii de autentic în trei locuri simultan, Hobiţa, Iaşi şi Braşov, marcând astfel reunirea celor trei provincii româneşti într-o horă simbolică a tradiţiilor româneşti.
Organizatorii au grăbit sărbătorirea iei cu o zi, pentru că evenimentul ar fi trebuit să aibă loc luni, zi de lucru, deoarece pe 24 iunie se sărbătorește Ziua Universală a Iei, simbol al identității și creativității spațiului românesc.
Născut din visul de a pune la adevărata valoare tezaurul naţional de tradiţii, festivalul a devenit un prilej de recunoaştere a frumuseţii şi talentului nostru popular autentic din partea miilor de participanţi.
Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Antreprenorilor, Federaţia Patronatelor Femeilor Antreprenor, Primăria Municipiului Braşov, Primăria Municipiului Iaşi, Primăria și Consiliul Local Peştişani, Flori de ie, Patronatul Femeilor din Meșteșugărit, Iaşi Oraş Regal, Asociaţia Art Meşteşugurile Prutului, Iaşi Capitala Istorică a României, Iaşi Capitala Tineretului din România 2019-2020.
RomânIA Autentică a coagulat și de data aceasta, într-un eveniment unic pentru ţara noastră, Oltenia, Moldova şi Transilvania, cu tot ce au mai reprezentativ din aria păstrării şi valorificării folclorului românesc, a tradiţiilor şi meşteşugurilor.
La Hobița au putut fi admirați, ieri, creatori şi păstrători de tradiţii, colecţionari, interpreţi şi dansatori, uniţi de bucuria de a descoperi şi reevalua comorile poporului român.
Acest eveniment recurent reuşeşte de fiecare dată să confere adevărata dimensiune a valorii pentru o unică panoplie de tradiții și obiceiuri, tezaure vii – meşteşugari, interpreţi vocali şi instrumentali, artişti cu inima şi sufletul confundate cu fiinţa noastră naţională.
A.STOICA