Godeanu, în cumpăna verii


După cum îmi exprimam opinia într-un articol anterior, pe suprafaţa Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, din care o suprafaţă importantă se găseşte pe teritoriul gorjean, pot fi întâlnite de cei ce doresc să fie chiar numai pentru câteva ore în mijlocul naturii forme şi fenomene ale naturii de o rară frumuseţe precum şi peisaje ce te pot lăsa „cu gura căscată” mai ales acum în cumpăna verii.
Problema ce se pune este că, pe anumite perimetre din componenţa parcului, curăţenia precum şi protejarea ambientului încă lasă de dorit. Pentru a vedea cum au evoluat lucrurile am repetat un traseu intrând pe una dintre porţile ce pătrunde până în inima locurilor. Este vorba despre drumul ce porneşte din Obârşia-Cloşani prin Godeanu ca după ce trece muntele să intre pe teritoriul parcului pentru, ca la final să intersecteze drumul care vine de la Herculane, merge spre Cerna Sat şi mai departe spre acumularea Valea lui Iovan până la Ciucevele Cernei.
De la bun început trebuie spus că întreg traseul în această perioadă a anului este de o frumuseţe răpitoare şi l-aş recomanda fiecărui gorjean, întocmai ca un pelerinaj. Iar dacă vom avea noroc de cer senin şi puţin vânt, ce de regulă clarifica atmosfera de picla ce se formeaza de regula, vom fi fericiţii martori ai unei întregi simfonii de forme ale naturii desfăşurate până la linia orizontului. Dar şi o „încrengătură” de nori ce se lasă la final cu o furtună cu fulgere şi trăsnete în Valea Cernei privită din creasta ce traversează muntele pe drumul modernizat poate prilejui celor aflaţi acolo o multitudine de senzaţii. Curăţenia în zonă, aşa cum am mai afirmat şi astă primăvară, este nesperat de bună. Am observat la mai mulţi turişti, nu toţi gorjeni ci din mai multe judeţe (după numerele de la maşini) că resturile mesei luate în natură erau puse în saci de plastic (simpli saci menajeri) ce apoi erau puşi în portbagaj şi (probabil) duşi la tomberoanele de gunoi (pe tot traseul eu am văzut doar unul singur dar probabil că or fi fost mai mulţi).
O explicaţie a curăţeniei relative ar mai putea fi şi faptul ca perimetrul este puţin locuit dar până la aruncatul molozului, resturilor menajere şi a cutiilor cu tot felul de chimicale ori vopseluri, cum am întâlnit în alt perimetru al Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, e cale lungă. Resturi ce în mod sigur nu erau aduse de cei ce veniseră să viziteze dar neluându-se nici o măsură s-a continuat cu aruncarea lor la întâmplare. O concluzie trebuie totuşi trasă la final. Locurile curate sau menţinute curat impun respect. Şi atunci chiar şi cei ce au carenţe la capitolul civilizaţie nu vor mai arunca la întâmplare resturile picnicurilor ori a altor activităţi în aer liber şi miraculos chiar dacă nu va fi nimeni să le facă observaţie vor încerca să lase locul curat după ei. Acesta se poate constitui şi ca un exemplu pentru alte perimetre gorjene unde respectivii administratori s-au mărginit să fixeze doar taxe de intrare ori vizitare uitând de celelalte obligaţii pe care le au legate de respectivele perimetre. Dar nu-i nimic o să mergem noi pe acolo ca să le aducem aminte că pe lângă drepturi au şi o grămadă de obligaţii pentru buna gestionare a suprafeţelor respective şi că faptul că percepi o taxă îţi conferă pe lângă avantaje şi o grămadă de responsabilităţi legate de acele zone.
Mugurel PETRESCU



Cititi tot articolul