Gloriile Pandurilor vs Gloriile României – meci demonstrativ la inaugurarea Stadionului Municipal

https://gorjeanul.ro/


Edilul Marcel Romanescu a anununţat că aşteaptă, în aceste zile, protocolul de predare-primire al Stadionului Municipal din Târgu-Jiu. După ce va fi primit protocolul, obiectivul va fi trecut în patrimoniul primăriei. Deja au început discuţiile cu clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu în ceea ce priveşte momentul inaugurării. Omologarea se va face la mijlocul lunii, iar primul meci de pe noul stadion va fi Pandurii – Universitatea Cluj. Sunt mari şanse ca partida să se joace vineri, 25 octombrie. Înainte de jocul oficial va avea loc o partidă demonstrativă, la care vor lua parte foste glorii ale naţionalei României şi foste glorii ale fotbalului gorjean.,,Clubul Pandurii se va ocupa de omologare, care se va face pe data de 17 octombrie. Reprezentanţii clubului vor face demersurile necesare pentru a veni reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal şi ai Ligii Profesioniste de Fotbal. Înainte de meci, va fi o partidă demonstrativă între fostele glorii ale naţionalei României, între care Adrian Ilie, Miodrag Belodedici, Victor Piţurcă şi foarte multe alte nume, şi o echipă a gloriilor clubului Pandurii din trecut. După care, urmează meciul oficial dintre Pandurii şi Universitatea Cluj”, a declarat Marcel Romanescu.Primarul din Târgu-Jiu vrea ca inaugurarea să fie specială, tocmai de aceea a propus ca panglica să fie tăiată, nu de oameni politici, ci de suporteri sau tineri fotbalişti. Unul dintre ei este Valeriu Andronache (87 de ani). ,,Îmi doresc ca inaugurarea să se facă cu acel suporter care a însoţit echipa pe toate stadioanele din ţară, cred că are undeva la 80 de ani, şi cu cel mai tânăr sau cel mai promiţător jucător pe care îl are clubul Pandurii, mă refer la un copil. Îmi doresc, cu adevărat, ca ei să taie panglica”, a spus Romanescu.Invitaţi la eveniment vor fi toţi primarii din Gorj şi toţi parlamentarii din Oltenia. Inclusiv preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat pe Stadionul Municipal.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul