Un bărbat, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Glogova, a fost identifcat în trafic de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana, în timp ce transporta cu ajutorul unei autoutilitare, mai mult de 8 mc de lemne pentru foc, pe raza drumului județean 671 Motru Sec. Tânărul transporta lemnul de esența fag, având un aviz de însoțire a mărfii, pe care îl utilizase anterior, pentru un alt transport.
” Bărbatul a fost sancționat contravențional de poliţişti conform Legii 171/2010, republicată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în cuantum de 8.500 lei, iar volumul de material lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Padeș, în vederea valorificării”, a transmis Victor Țuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj.
Oamenii legii i-au aplicat bărbatului încă șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15895 de lei, privind circulația pe drumurile publice, după ce au constat mai multe nereguli.