Gheorghe-Hagi, trimis în judecată petru trafic de droguri de DIICOT



Gheorghe-Hagi Dumitru a fost trimis în judecată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru trafic de droguri. „Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza înregistrată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj sub nr. 82D/P/2018 , rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului: DUMITRU GHEORGHE-HAGI, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art.2 alin.(1) din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal (405 acte materiale) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în formă continuată“, se arată într-o hotărâre a Tribunalului Gorj.

A vândut droguri de risc

Gheorghe-Hagi a fost capturat în urma unor percheziţii care au avut loc în vară. Polițiștii de combatere a criminalităţii organizate au efectuat șase percheziții în județele Gorj și Olt, într-un dosar penal de trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc. Un tânăr de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, Gheorghe Hagi Dumitru, în perioada 2018 – 4 iulie 2019, ar fi efectuat mai multe operaţiuni cu droguri de risc. „Practic, după procurarea cantităţii de droguri, tânărul le-ar fi porţionat, cântărit şi ambalat, iar ulterior le-ar fi vândut către consumatori din judeţul Gorj. În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, polițiștii au descoperit 50 de grame de canabis, două grindere, un cântar de precizie, pliculeţe folosite la ambalarea drogurilor şi şase terminale mobile, pe care le-au ridicat în vederea continuării cercetărilor”, potrivit unui comunicat al IPJ Gorj.

Articolul Gheorghe-Hagi, trimis în judecată petru trafic de droguri de DIICOT apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul