Gazonul de la Craiova se va schimba în această lună cu un gazon hibrid


Universitatea  Craiova a primit miercuri o veste bună, aceea  pe care o aştepta managerul Victor Piţurcă. Gazonul de pe  „Ion Oblemenco” va fi schimbat în cursul acestei luni şi va fi montat modelul de gazon dorit de Piţi, un gazon hibrid care conține și fire de covor sintetic și iarbă naturală.

Vestea  schimbării gazonului de la Craiova nu poate decât să îi bucure pe jucătorii Universităţii care aşteptau cu groază meciurile de pe teren propriu.  Cu toate că antrenorul  Victor Piţurcă era sceptic şi spunea că reduse să se schimbe gazonul după întâlnirea de 7 ore pe care a avut-o cu primarul Mihail Genoiu, cu constructorul stadionului şi cu reprezentanţii CNI, antrenorul Craiovei a primit o veste plăcută miercuri. Constructorul arenei din Bănie și-a manifestat disponibilitatea de a schimba gazonul de pe „Ion Oblemenco” chiar cu modelul hibrid propus de Piţurcă.

Vestea a fost dată de primarul Mihail Genoiu, prin intermediul unui comunicat de presă. Înlocuirea actualului gazon natural cu unul hibrid se va face şi cu o cofinanțare din partea Primăriei Craiova, cel mai probabil în luna octombrie. „Este miercuri și așa cum am promis, așteptam un răspuns de la constructor în privința modului de schimbare a gazonului. Acest răspuns a venit  şi constructorul a confirmat disponibilitatea lui de înlocui acest gazon, există două variante la ora aceasta: o variantă foarte rapidă de înlocuire a gazonului cu un gazon natural pe strat de nisip conform specificațiilor tehnice care au existat la baza acestui proiect, există și a doua variantă de înlocuire a gazonului cu un gazon hibrid. Această variantă este cea pe care o solicită cea mai mare parte a jucătorilor, marea parte a profesioniștilor din fotbal și este o măsură și o variantă pe care și noi o agreem. În sensul acesta, deja am trimis către CNI o solicitare în care propunem înlocuirea soluției tehnice din gazon natural în gazon hibrid, cu o cofinanțare acordată de Primăria Craiova pentru suportarea diferenței de valoare”, a fost comunicatul primarului Mihail Genoiu.

U Craiova are un singur meci programat acasă în luna octombrie, cel de vineri cu Poli Iaşi, după care va juca două etape în deplasare cu CFR Cluj pe 19 octombrie şi Academica Clinceni pe 28 octombrie.



Cititi tot articolul