Găman, după primul punct cu Gilortul: ,,Lumea ne considera bătuţi înainte de meci”

https://gorjeanul.ro/


Debutul lui Mario Găman pe banca Gilortului a coincis cu primul punct obţinut de gorjeni în actualul sezon. Gazdele au remizat pe teren propriu cu formaţia vâlceană Flacăra Horezu, ambele goluri fiind înscrise în partea a doua a meciului. Meliţă a lovit primul în minutul 73, dar vizitatorii au egalat prin Preda în minutul 85. Echipa din Târgu Cărbuneşti a avut iniţiativa în prima repriză, fapt care i-a surprins pe oaspeţi. După primul joc ca principal al Gilortului, Găman a lăudat condiţiile excelente de la echipă, dar mai ales pe jucători, care au respectat întocmai indicaţiile tactice. Mesajul transmis a fost unul clar: gorjenii vor fi o ,,nucă tare” pentru toate formaţiile care le calcă pragul. ,,A fost un debut reuşit, mai ales că am întâlnit o echipă puternică, din toate punctele de vedere. Am jucat cu o formaţie bine organizată, ce dispune de jucători cu ştate vechi în Liga 1 şi care vrea să promoveze. Noi am pregătit jocul, ştiind faptul că suntem încă o echipă mică la acest nivel, cu jucători fără experienţă, chiar dacă avem şi noi trei-patru fotbalişti care au evoluat la un nivel mai ridicat, dar băieţii au reacţionat excelent la tot ce le-am cerut. Au fost disciplinaţi şi bine organizaţi din punct de vedere tactic. Am avut o posesie bună progresivă, i-am surprins puţin, pentru că ei, probabil, se aşteptau să stăm la cutie. Chiar dacă lumea ne considera bătuţi înainte de meci, sau spunea că o să luăm două-trei, am demonstrat că se poate să obţinem un rezultat excelent din punctul meu de vedere”, a declarat Mario Găman pentru cotidianul ,,Gorjeanul”.Noul antrenor vrea ca la echipă să primeze disciplina şi profesionalismul şi spune că până în iarnă Gilortul va defila cu ce are. ,,Sunt foarte multe de pus la punct, dar acum nu avem timp de lamentări, ba că nu avem jucători, ba că nu suntem pregătiţi sau nu s-a făcut cantonament. Nu! Noi trebuie să muncim, să formăm o echipă puternică, să conducem jocul şi să atacăm, pentru că eu-mi doresc o formaţie pozitivă, din toate punctele de vedere. Am putea aduce numai jucători liberi de contract, liga a IV-a amatori sau juniori republicani, dar deocamdată cred că o să mergem cu nucleul pe care le-am găsit şi până în iarnă să aducem cât mai multe puncte, ţinând cont că este, cred, cea mai puternică serie din Liga a treia”, a precizat Găman. Tehnicianul Gilortului este încrezător că echipa va rămâne în eşalonul terţ. ,,Este un obiectiv greu, dar jucătorii îşi doresc, vor să se afirme. Cei tineri doresc să arate că pot, mai ales că Liga 3 este în creştere faţă de anul trecut. Nouă ne plac provocările şi cred că o să facem faţă”, a mai spus antrenorul.

Gilortul Târgu Cărbuneşti – Flacăra Horezu: 1-1 (0-0)
Gilortul: Jianu – Buzurin, Dolcescu, Cocioabă, M. Paștiu – Almăjanu (89’ Passi), Cîrstoiu, Avrămescu (cpt.), Bubuioc (46’ Sorea) – Codin (82’ Oprișa), Meliță. Rezerve neutilizate: A. Paștiu, Pociovălișteanu, Gîlceavă, Ancuța. Antrenor: Mario Găman.
Flacărea Horezu: Vlădoi – Nwabueze, Dinu, Munteanu (cpt.), Covalschi (26’ Nițu) – Olteanu (72’ Nistor), Precup, Simeanu (46’ Preda), Popa – Georgescu (73’ Stănică), Mansour. Rezerve neutilizate: Constantinescu, Bălan, Nuță. Antrenor: Marian Deaconescu.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul