Gala tinerilor, o nouă ediție organizată de studenții târgujieni


Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi“, în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu și Consiliul Județean al Elevilor Gorj, organizează și în acest an evenimentul Gala tinerilor. Acesta se adresează tinerilor merituoși ai judeţului, care s-au remarcat prin rezultate excepționale şcolare, științifice sau profesionale.

Astfel, în cadrul evenimentului, se vor premia cei mai activi voluntari din cadrul organizațiilor de tineret, cei mai activi elevi voluntari din cadrul Consiliilor Școlare ale Elevilor, dar și cei mai activi voluntari din cadrul Ligii Studenţilor din UCB, organizatorii evenimentului. De asemenea, în cadrul evenimentului, se vor premia elevii și studenții olimpici, cei care au câștigat premii la olimpiade și concursuri naționale. Tinerii din cadrul organizațiilor de tineret sau din consiliile școlare care doresc să intre în competiție pentru a fi premiați trebuie să se înscrie până pe data de 6 iunie, ora 20.00, pe site-ul www.gala.lsucb.ro. Aceștia trebuie să trimită un formular care este foarte simplu de completat, în care să menționeze activitățile la care au participat, iar, pe site, se pot găsi toate detaliile referitoare la eveniment. Gala tinerilor se află la cea de-a treia ediție, programată a se desfășura pe 14 iunie , începând cu ora 17.00, și este un eveniment prin care se doreşte susținerea tinerilor, încurajarea să continue drumul pe care l-au ales și să se dezvolte pe plan profesional. În cadrul evenimentului să va discuta și despre Constantin Brâncuși, pentru ca tinerii, și nu numai, să fie mult mai bine informați despre marele sculptor gorjean.



Cititi tot articolul