Foștii dascăli ai Școlii Gimnaziale ,,Voievod Litovoi”, readuși în unitatea de învățământ


Anul acesta, directorul Școlii Gimnaziale ,,Voievod Litovoi”, Florescu Cristian, a hotărât, la inițiativa consilierului educativ, Popescu Constantina (Adina), fostă elevă a școlii, să fie invitate la unitatea de învățământ din municipiu toate cadrele didactice pensionare. Asta, pentru a le fi înmânate certificate de mulțumire pentru întreaga activitate profesională, sub titlul ,,Valori de ieri și de azi ale Școlii 5″.

Potrivit organizatorilor, întâlnirea astfel pusă în operă a fost una de suflet, o punte peste generații între profesorii de ieri și cei de azi, cu amintiri prețioase, îndemnul de a păstra educația tinerelor generații acolo unde îi e locul, sus-sus…folosind deschiderea și accesul la informație pe care, astăzi, ni-l dă tehnologia.
,,Un moment unic, pentru toți dascălii Școlii 5, în care s-a admirat ștafeta directorilor, de la Băloi Ion, Săvulea Ion și până la actualul, Florescu Cristian, toți dându-și mâna, peste ani, pentru binele școlii și al comunității, implicit.
O întâlnire aparte, reală și efervescentă, fără formalisme și birocrație, în actualul cabinet de limba și literatura română, sub privirile lui Creangă și Eminescu, dovedind, chiar și în aceste vremuri, atât de tehnologizate că educația, bunul simț, respectul, recunoștința și dragostea pentru oameni rămân virtuți dincolo de ani sau de bani”, a menționat prof. Adina Popescu.
Proiectul cu foștii dascăli va continua, cu foștii absolvenți. Reprezentanții școlii își doresc acum să strângă acasă, la școală, toți absolvenții Școlii 5, mulți cu studii superioare, oameni de bază în societate, în țară și în străinătate. Totul, de Ziua Școlii, pe 21 mai, în anii următori fiind așteptați la acest eveniment și elevii de excepție ai școlii, alături de profesorii care i-au îndrumat.
A.S.



Cititi tot articolul