Membrii unei grupări, printre care se află și un fost politician gorjean, au primit condamnări la închisoare cu executare sau cu suspendare din partea Tribunalului Sălaj, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune comise în dauna a zeci de primării din județul Sălaj.
Lucian Boian, care făcea parte din PNL la momentul comiterii faptelor, a primit o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare cu executare. „În final aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare în regim de detenţie. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal rap. la art. 404 alin.4 lit. a Cod procedură penală deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B V L durata reținerii, durata măsurii arestului preventiv şi durata arestului la domiciliu de la data de 25.11.2015 până la data de 05.04.2016 inclusiv“, se arată în sentința Tribunalului Sălaj care nu este definitivă și a fost deja contestată.
Boian a mai trecut pe UNPR, PSD, PP-DL.
Aceeași pedeapsă a fost primită de Cătălin Petrișor Catrinoiu, considerat „creierul“ activității.
De asemenea, Cătălin Adrian Ionescu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
Care sunt acuzațiile
Conform anchetatorilor, mai multe persoane din Târgu Jiu și Cluj Napoca s-au asociat în vederea determinării, prin inducerea în eroare a mai multor primării din Sălaj să încheie contracte cu societatea comercială „Programul pentru Sporirea Capacității Administrative“.
„Inculpatul Catrinoiu Cătălin Petrişor, împreună cu inculpatul Boian Vasile Lucian, în cursul anului 2015 a constituit un grup infracţional organizat, în alcătuirea căruia au intrat, in afară de cei doi inculpaţi şi inculpaţii Ionescu Cătălin Adrian, Glăvan Ion Matei, Bersu Daniela, precum şi societăţile comerciale“ SC Programul pentru Sporirea Capacităţii Administrative SRL” şi “SC Centrul pentru Activitatea Avertizorilor de Integritate SRL”, grup infracţional care avea ca obiect de activitate comiterea de infracţiuni de înşelăciune prin inducerea în eroare a reprezentanţilor primăriilor prin mijloace frauduloase, cu ocazia încheierii unor contracte. (…) Inculpatul Boian Vasile Lucian, împreună cu inculpatul Catrinoiu Cătălin Petrişor, în cursul anului 2015 a constituit un grup infracţional organizat, în alcătuirea căruia au intrat, in afară de cei doi inculpaţi şi inculpaţii Ionescu Cătălin Adrian, Glăvan Ion Matei, Bersu Daniela, precum şi societăţile comerciale“ SC Programul pentru Sporirea Capacităţii Administrative SRL” şi “SC Centrul pentru Activitatea Avertizorilor de Integritate SRL”, grup infracţional care avea ca obiect de activitate comiterea de infracţiuni de înşelăciune prin inducerea în eroare a reprezentanţilor primăriilor prin mijloace frauduloase, cu ocazia încheierii unor contracte. Inculpatul Boian Vasile Lucian, în data de 19.11.2015 şi 20.15.2015, a indus în eroare prin mijloace frauduloase reprezentanţii primăriilor Nuşfalău, Boghiş, Halmăşd, Marca şi Ip, cu ocazia încheierii unor contracte. Totodată, în perioada 19.11.2015-20.11.2015, i-a ajutat pe inculpaţii Ionescu Cătălin Adrian, Glăvan Ion Matei, Bersu Daniela să săvârşească un număr de 18 infracţiuni – persoane vătămate primăriile: Fildu de Jos, Hida, Almaşu, Zimbor, Cuzăplac, Vârşolţ, Bocşa, Bobota, Chieşd, Sînmihaiu Almaşului, Sărmăşag, Dobrin, Sălăţig, Valcău de Jos, Şamşud, Măierişte, Horoatul Crasnei şi Dragu ), ajutor constând în mai multe activităţi, respectiv organizarea deplasărilor în teren, efecuarea de rezervări pentru cazare, plata contravalorii cazării, a meselor şi a transportului, repartizarea către cei trei inculpaţi a mapelor cu care aceştia se deplasau în teren, în fiecare mapă aflându-se şi contractele care trebuiau semnate, planificarea primăriilor unde urmau să acţioneze ceilalţi inculpaţi, încurajarea permanentă a acestora, etc.“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalulc Sălaj.
Articolul Fost politician gorjean, condamnat de o instanță din Ardeal la închisoare cu executare apare prima dată în Impact In Gorj.