Forțe proaspete la Jandarmeria Gorj


Zeci de elevi ai Școlii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica”, din Drăgăşani, se află, de ieri, în practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj. Stagiul se va încheia pe 6 septembrie. ,,Pe durata a 80 de zile lucrătoare, un număr de 62 de elevi din anul I de studiu de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Grigore Alexandru Ghica Drăgăşani, efectuează stagiul de practică la Jandarmeria Gorj. Elevii s-au prezentat la sediul unității și au participat la întâlnirea cu comanda unității, fiind repartizaţi la subunitățile de ordine publică şi au participat la instructaje specifice. Stagiul de practică pe care îl vor efectua cuprinde două etape pentru formarea deprinderilor practice, prima etapă în cadrul structurilor de ordine și siguranță publică, iar în cea de-a doua etapă în cadrul structurilor de pază și protecție instituțională ale inspectoratului din municipiile Târgu-Jiu și Motru și în localitățile Bumbești-Jiu, Novaci, Târgu-Cărbunești, Tismana, Rovinari și Runcu. Elevii vor fi îndrumaţi pe întregul stadiu de practică și vor executa misiuni numai împreună cu tutorii profesionali desemnați la nivelul unităţii, care la finalul stagiului îi vor aprecia cu note care vor fi înaintate instituției de învățământ”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul