Floroiu, dezamăgit de startul echipei: Mă aşteptam la mai multe puncte

https://gorjeanul.ro/


Directorul sportiv de la Pandurii, Camilian Floroiu, spera ca echipa la care activează să aibă cel puţin două victorii după primele cinci runde. Chiar şi aşa, oficialul formaţiei noastre crede că jocul este în creştere, iar primul succes poate veni chiar sâmbătă. ,,Normal că mă aşteptam la mai multe puncte. Pe ‘hârtie’ am fi dorit 7 puncte în acest moment al sezonului, numai că avem jucători tineri, la început de drum şi nu avem decât să le acordăm încredere. De la meci la meci îi văd mai motivaţi şi mai prezenţi în teren, apar relaţiile de joc, tocmai de asta spun că meciul cu Buzăul poate fi unul de la care Pandurii să repornească de la o turaţie mai mare ca în prezent. Este un meci în care Pandurii Târgu Jiu trebuie să joace pentru victorie, nu există altă variantă. Sper ca băieţii să se motiveze şi să avem şi puţină şansă ca să punem trei puncte în clasament”, a declarat Floroiu.Din păcate, legitimarea mijlocaşului japonez Takahashi Kazuki nu s-a realizat înainte de meciul FC Argeş, iar Pandurii a făcut recurs la Federaţia Română de Fotbal. Situaţia devine frustrantă, atât pentru fotbalist, dar şi pentru staff-ul echipei, care consideră că fostul jucător al Craiovei poate avea un cuvânt de spus în liga secundă.,,Încă nu a fost legitimat şi nu ştiu dacă mai reuşim să-l legitimăm. Am făcut o hârtie, am depus actele în termen, dar am fost trimişi la comisii. El, în mod normal, ar putea fi legitimat la Pandurii, dar depinde ce hotărâre se ia la nivelul FRF şi la comisii. Pentru echipă ar fi un câştig, îl văd tot timpul la antrenamente, se vede că are calitate. Este un jucător bun, cu determinare, care ar putea ajuta în centrul terenului. Mijlocul şi atacul au avut de suferit în acest sezon”, a declarat Floroiu.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul