
În conformitate cu prevederile OG 43/1997 privind regimul drumurilor, la data de 5 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au continuat verificările privind efectuarea lucrărilor pe drumurile publice, din municipiul Târgu Jiu. Astfel, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 15.235 de lei, executantului lucrărilor de pe strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru nerespectarea condițiilor…
Sursa articol si foto: gorjeanul.ro
Cititi tot articolul