Firma care a preluat fosta AVICOLA are nevoie în continuare de fortă de muncă. Abia s-a reușit angajarea a câtorva sute de persoane


Compania Avicarvil a reușit să angajeze până în prezent la fosta Avicola doar 370 de muncitori, cu toate că ar fi dorit ca numărul lucrătorilor să fie măcar dublu. Tiberiu Berbece, directorul punctului de lucru din Târgu Jiu, a precizat că activitatea de recrutare a forței de muncă este una permanentă. Cererea de lucrători este una ridicată, iar pe plan local se găsesc puțini doritori.
Astfel, firma a fost nevoită să apeleze inclusiv la muncitori din afara comunității europene. Este vorba de lucrători aduși din Sri Lanka. De altfel, compania a fost obiectul unui control al inspectorilor de muncă din Gorj și din Vâlcea pe tema muncitorilor aduși la lucru din afara țării.
Tiberiu Berbece a explicat situația prin faptul că firma folosește lucrători din afara țării, iar cei încadrați foloseau fosta Avicola drept o rampă de lansare către locuri de muncă mai bine plătite din alte state ale Uniunii Europene.
Avicarvil a investit la Târgu Jiu foarte mulți bani pentru a reînvia activitatea de creștere a păsărilor. Au fost angajați locuitori Târgu Jiu, dar și din comunele limitrofe. Nu a fost însă suficient acest lucru. Managerul firmei care a preluat fosta Avicola a spus că investitorii autohtoni nu vor avea încotro și vor fi obligați să importe forță de muncă din afara țării și chiar din afara comunității europene, pentru a nu-și închide activitatea.

Grupul agricol Carmistin, specializat în producţia, procesarea şi comercializarea cărnii, a preluat în urmă cu un an toate activele și capacitățile de producție ale companiei Avicola Târgu Jiu. Planurile companiei au fost mari, însă reprezentanții acesteia s-au izbit aici de numeroase probleme, cea mai mare fiind cea legată de lipsa forței de muncă.



Cititi tot articolul