Fir întins la concursul de pescuit al AJVPS! Zeci de pescari și-au arătat măiestria pe Jiu și pe Gilort


Numeroși iubitori de pescuit, membri ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Gorj, au participat, sâmbătă, la prima etapă a concursului organizat de AJVPS, în două locații. De altfel, pe data de 15 iunie s-a organizat faza pe cluburi, în Târgu-Jiu și Târgu-Cărbunești, iar a doua zi a fost faza pe asociația unde au intrat doar cei clasați pe podiumul primei etape. Pescarii de la Clubul Târgu-Jiu și-au întins undițele în zona Baraj Insuliță, iar cei de la Clubul Târgu-Cărbunești la confluența râului Gilort cu Blahnița.

Pentru categoria fete-băieți, senioare-veterani și echipe finalele categoriilor au cuprins două manșe, de câte două ore, pescuit liber cu punctarea capturilor prin cântărire. La a doua manșă, fiecare concurent va pescui în alt sector, pentru ca fiecare să parcurgă fiecare sector până la finalul competiției.
Pentru etapa finală a fost necesară folosirea, pentru păstrarea capturilor, a juvelnicelor cu dimensiuni minime de 3,5 m lungime. După cântărire, peștii au fost eliberați în apă, în stare vie.
De altfel, niciunul dintre concurenți nu a plecat cu captura acasă, concursul fiind organizat în maniera prinde și eliberează. Premiul I a constat în unelte de pescuit în valoare de 400 de lei, premiul al doilea în unelte de pescuit în valoare de 300 de lei, premiul al treilea, în valoare de 200 de lei. S-a oferit și un premiu de 150 de lei celui mai tânăr pescar, acesta fiind stabilit chiar în prima etapă de calificări a concursului.
A.S.



Cititi tot articolul