„Festivalul Toamnei”, la Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”


În cadrul Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” s-a derulat, ieri, „Festivalul Toamnei”, o activitate-concurs, dar, în acelaşi timp şi o acţiune caritabilă.
Un eveniment frumos, organizat de conducerea şcolii, într-o zi de toamnă cu mult soare, la care au participat toți elevii școlii, alături de cadrele didactice care au sprijinit întreaga acţiune.
Tematica activităţii a fost una bogată şi a cuprins „Coşul abundenţei cu fructe şi legume”, ce a constat în strângerea de fructe şi legume de către elevii şi profesorii voluntari, în scop caritabil. A urmat o expoziţie culinară cu degustare de preparate din fructe şi legume: plăcinte, dulceţuri, compoturi, salată de fructe, tort, etc. Elevii şi participanţii la eveniment au fost invitaţi să servească din multitudinea preparatelor pregătite cu această ocazie. Parada costumelor din materiale reciclabile, a fost un alt punct de maxim interes, fiind apreciată de publicul prezent. Fiecare clasă a avut câte un participant, iar publicul, în funcţie de ropotele de aplauze, a fost cel care a ales cea mai frumoasă şi ingenioasă vestimentaţie în culorile toamnei. În curtea şcolii a fost organizată şi o expoziţie de artă vizuală, micii noştri artişti redând bogăţia şi culorile toamnei prin desen sau prin diverse aplicaţii cu materiale din natură. Elevii au primit diplome, din partea membrilor juriului, pentru cele mai frumoase creaţii.
Atmosfera din curtea şcolii a fost animată şi de cele două mascote celebre, Tom şi Jerry, prezente pe tot parcursul activităţii, pe care elevii le-au îndrăgit imediat, fotografiindu-se cu acestea şi chiar dansând împreună cu ele.
Ziua s-a încheiat cu o donaţie de fructe şi legume, din partea elevilor Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu”, unor copii de la grădiniţele din apropierea şcolii.
Cristina Răscol



Cititi tot articolul