Cooperativa Agricolă „Valea Amaradia Catalunya” organizează, la sfârşitul lunii, prima ediţia a Festivalului murelor. „Cu această ocazie, invităm toți producătorii de mure din țară să participe la eveniment, unde pot să prezinte fructele pe care le produc sau produsele obținute din acestea. De asemenea, invităm toți consumatorii acestor minunate fructe să participe și să se aprovizioneze cu cele mai bune fructe de la cei prezenți. Nu în ultimul rând, invităm și suntem siguri de participarea beneficiarilor din rândul comercianților și procesatorilor acestor fructe”, anunţă organizatorii.
La evenimentul din 20-21 iulie sunt aşteptaţi şi reprezentanți ai presei de specialitate, ai Ministerului Agriculturii și Direcției Agricole Gorj, reprezentanți ai administrației locale și județene, Grupuri de Acțiune Locală, instituții de învățământ cu profil agricol, meșteri populari, formații artistice, sponsori și alții.
I.I.