Fără sprijinul PNL, Bobaru va candida ca independent! „Bumbeștenii vor hotărî, nu domnul deputat Vîlceanu”



Primarul din Bumbești Jiu răspunde atacurilor
lansate de președintele PNL Dan Vîlceanu. Constantin Bobaru îi reamintește
liderului județean că a scăpat din mână organizația când a ales aparițiile la
TV și nu dialogul cu membrii de partid. Edilul este hotărât să mai ia un mandat
la Sadu chiar dacă va candida fără o susținere politică în spate.

După ce Vîlceanu l-a acuzat pe Bobaru că
a vândut iluzii false locuitorilor din Bumbești Jiu în privința Uzinei Mecanice
Sadu, edilul îi amintește deputatului că încă nu a făcut nimic pentru județul
care l-a trimis în Parlamentul României. „E foarte ușor să arunci cu noroi
în cei care încearcă să facă ceva. Eu sunt convins că banii vor veni. Îl
informez pe domnul onorat deputat al PNL Gorj că s-a semnat fila de buget așa
cum am spus, UM Sadu deja a primit oficial aceste înscrisuri și sunt la
momentul de față toate documentele pentru a fi încărcate în sistemul public de
achiziții, pentru a fi achiziționate primele echipamente. Îi mulțumesc domnului
deputat pentru sugestii, dar asta este strict treaba mea și a comunității care
m-a ales. Chiar îi recomand cu tărie să ia exemplu de la unii oameni care, de-a
lungul timpului, au lăsat amprente pe unde au trecut, nu neapărat primarul din
Bumbești Jiu. Sunt multe personalități publice care au lăsat amprente pozitive
pe unde au trecut, nu numai gargară din asta ieftină la televizor și în presă.
În afară de asta, n-am văzut nimic”.

Politica din spatele televizorului

Bobaru susține că Vîlceanu ar trebui să
lase deoparte orgoliile politice când vine vorba despre vreun sprijin acordat
comunității din Gorj. Edilul afirmă că politica nu se face doar la televizor ci
în teren, alături de oameni. „De ce să nu candidez, îmi interzice domnia sa? Ar
trebui să fi fost alături de mine și îl aștept alături de mine prin toate
demersurile care se vor face de acum în acolo, atât pentru comunitatea din
Bumbești Jiu, cât și pentru Gorj, în general. Gorjul are nevoie de bărbați
politici, care să se bată pentru interesele acestui județ. Dacă nu o vor face,
s-ar putea să îi șteargă din istorie pe cei care nu au făcut nimic. Stau și
toacă banii publici pe posturile pe care le au și nu fac nimic. Dacă ei cred că
politica se face doar la televizor, și nu în teritoriu, se înșală amarnic”.

Hotărât să ia un nou mandat

Primarul din Bumbești Jiu este hotărât
să meargă înainte în ciuda declarațiilor făcute de președintele organizației
județene. Constantin Bobaru ia în calcul inclusiv o candidatură ca independent.
„Ținta mea este, deocamdată, să candidez la primărie și să îmi duc demersurile
în fața oamenilor care m-au ținut într-o poziție de demnitate publică timp de
patru mandate, adică 16 ani la anul. Bumbeștenii vor hotărî, nu domnul deputat
Vîlceanu pentru acest lucru. Eu abia aștept să vină campania electorală, să văd
ce vor spune unii cetățenelor care i-au învestit în aceste portofolii înalte. PNL
este unicul partid din țara asta? O să văd, încă nu am luat decizia. Până la
data când partidul meu a luat această decizie, eu nu luasem decizia și nici nu
aveam de gând să plec din PNL. Dacă partidul nu mă mai susține, probabil se va
găsi un partid care să îl susțină și pe primarul de la Bumbești Jiu. Mai este
și varianta candidaturii independente, să nu uitați. Orice este posibil până la
anul”.

Articolul Fără sprijinul PNL, Bobaru va candida ca independent! „Bumbeștenii vor hotărî, nu domnul deputat Vîlceanu” apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul