Facturi mai mari la energie, începând cu 1 iulie



Începând
cu data de 1 iulie, consumatorii finali de electricitate vor plăti, în facturi,
tarife mai mari pentru transportul şi distribuţia energiei electrice, potrivit
noilor reglementări elaborate de Autoritatea Naţională de Reglementare în
domeniul Energiei, transmite site-ul e-nergia.ro

La nivelul ANRE se fac calcule, potrivit unor
surse din piaţa de energie, care spun că influenţa în preţul final reglementat
plătit de populaţie ar trebui să fie „destul de mică”, iar acest preţ final ar
trebui să nu crească.

Modificarea este necesară pentru că Guvernul
a decis, peste capul ANRE, să legifereze un nivel mai mare a ratei reglementate
de rentabilitate (deja celebra RRR), pentru actuala perioadă de reglementare,
care a început la 1 ianuarie 2019. Astfel, nivelul RRR decis de Guvern este de
6,92%, care se aplică bazei de active reglementate, semnificativ mai mare decât
nivelul actual (care a fost redus de ANRE), de 5,66% pentru activele existente
şi 6,66% pentru cele noi.
Ca atare, potrivit unui ordin ANRE publicat deja în Monitorul Oficial,
„costurile de capital prognozate determinate de aplicarea provederilor art. 79
alin (8) din Legea energiei electrice şi a gazeor naturale nr. 123/2012, cu
modificările şi completările ulterioare, se includ în veniturile liniarizate
aferente celei de-a patra perioade de reglementare. Corecţiile rezultate
aferente perioadei corespunzătoare din anul 2019 sunt luate în considerare la
stabilirea tarifelor de distribuţie aplicabile în anul 2019, începând cu data
de 1 iulie 2019”.

Companiile care vor avea de câştigat de pe
urma tarifelor mai mari sunt operatorul reţelei naţionale de transport
Transelectrica şi cele patru companii de distribuţie: Enel, Electrica, E.On şi
CEZ. Companiile s-au plâns că nivelul redus al RRR afectează puternic
capacitatea lor de a face investiţii în modernizarea reţelelor.

Tarifele de transport şi sistem sunt destul
de mici (circa 1 ban/kWh fiecare), dar tarifele de distribuţie au o pondere
mult mai importantă în preţul final. Pentru zona de reţea în care este
Bucureştiul, de exemplu, tariful de distribuţie este de circa 15 bani/ kWh,
pentru joasă tensiune, şi reprezintă circa un sfert din preţul final din
factură.

Amintim că, de la 1 martie, au fost re-introduse,
pentru o perioadă de 3 ani, preţurile reglementate pentru consumatorii casnici
de energie electrică.

Articolul Facturi mai mari la energie, începând cu 1 iulie apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul