EXCLUSIV: Ecaterina Andronescu: NU se desființează CLASE în Gorj


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Declarațiile lui Marcel Romanescu au ajuns până la ministrul Educației. Ecaterina Andronescu reacționează după ce primarul Târgu-Jiului a avertizat, miercuri, că nici nu vrea să audă de tăierea a 3 clase de 9-a la licee importante din oraș: Colegiile Naționale “Spiru Haret” și „Virgil Madgearu” și Liceul Teologic. ”Nu se va desființa nicio clasă! Gorjul are 118 clase în plus față de numărul de elevi” anunță ministrul Educației, într-un interviu pentru Radio Infinit. Ecaterina Andronescu este deranjată că Marcel Romanescu a politizat subiectul. Marcela Mrejeru, pe de altă parte, șefa Inspectoratului Școlar Județean, zice că nu e meritul lui Romanescu că nu se mai taie clase la Gorj, ci al său, pentru că a inițiat discuții pe această temă cu ministerul încă de săptămâna trecută.

Miercuri, în conferință de presă, Marcel Romanescu a cerut imperativ să nu se taie nicio clasă de a 9-a în Târgu-Jiu.

”Nu vreau să cred că este o măsură politică” spunea primarul.

Ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, nu i-a plăcut că primarul liberal al Târgu-Jiului a politizat subiectul numărului de clase.

Ecaterina Andronescu a precizat, pentru Radio Infinit, că județul Gorj va avea 118 clase în plus, 83 de liceu și 35 de profesională, și că nu va fi desființată niciuna de a IX-a.

Ministrul Andronescu a purtat, miercuri, o discuție cu primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, dar zice că după ce situația a fost rezolvată la Inspectoratul Școlar.

La câteva ore după ce a tras semnalul din conferința de presă, primarul Marcel Romanescu a venit cu  anunțul că nu se mai desființează clasele de liceu din Târgu-Jiu.

”Nu se mai desființează clasele! După conferința de presă, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, m-a contactat telefonic și mi-a confirmat acest lucru. La Târgu-Jiu se schimbă doar condițiile în care învață elevii”, a spus Romanescu în presa locală.

Declarația a deranjat-o pe șefa Inspectoratului Școlar, Marcela Mrejeru, care afirmă că e meritul său și că ”după război, mulți viteji se arată”.

Mrejeru ne-a prezentat și o situație precisă a numărului de clase și de elevi de a VIII-a, care sunt așteptați în această vară să se înscrie la liceele și profesionalele din oraș.

Primarul Marcel Romanescu este mulțumit de poziția ministrului Ecaterina Andronescu. Pe de altă parte, o contrazice pe Marcela Mrejeru. Edilul susține că i-a cerut șefei de la Inspectoratul Școlar, în mai multe rânduri, să nu taie clasele, dar Mrejeru i-a răspuns că nu are ce să facă.

Romanescu face referire și la activitatea politică depusă de Marcela Mrejeru în campania electorală pentru europarlamentare.






Cititi tot articolul